Ministrul Energiei, Virgil Popescu, nu va fi demis, după accidentul cu 3 morți la Cariera Jilţ Sud de la CEO Oltenia. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat, miercuri, că premierul Nicolae Ciucă așteaptă rezultatele anchetei.

Tragedie la CE Oltenia: 3 mineri morți și 10 grav răniți, într-o tanchetă răsturnată; reacția lui Ciucă

„Chestiunea responsabilităţilor privind tragicul accident de la CEO Oltenia va fi stabilită în urma anchetei judiciare şi pe baza concluziilor echipelor de verificare. Orice măsuri, indiferent de nivelul de responsabilitate, vor fi luate, vor ţine cont doar de aceste elemente. Pentru a evita interpretări eronate ale situaţiei de fapt, la nivelul Guvernului, la acest moment, nu se pune problema demisiei sau demiterii vreunui membru al Cabinetului”, a transmis Cărbunaru, într-o precizare, presei.

Anterior, Cărbunaru a fost întrebat pe acest subiect la briefingul de presă de la finalul ședinței de guvern. Iată dialogul cu jurnaliștii:

Reporter: „Când vom putea avea această analiză?

Dan Cărbunaru: Cât mai curând, cel mai probabil săptămâna viitoare toate aceste evaluări, însoțite de un plan de măsuri, vor fi prezentate Guvernului și, evident, opiniei publice.

Reporter: Domnul ministru a vorbit despre demisii în cadrul companiei, dar astăzi s-a vorbit și despre demisia dânsului. Sunt informații, au fost discuții la nivel de guvern? Puteți să ne lămuriți?

Dan Cărbunaru: Deciziile legate de exercitarea funcției publice, pe lanțul de răspundere care intervine în cazul acestui tragic accident, unele dintre ele am văzut deja că se întâmplă și sunt legate de decizii personale a celor care au ales să își depună mandatul, mă refer la o parte din managementul  local, dar în privința evaluării de ansamblu a responsabilităților şi pe cale de consecinţă şi măsurile care vor fi decise, vă asigur că vor fi prezentate toate aceste elemente când va fi evaluată întreaga situaţie, deci lanţul de responsabilități se va reflecta în mod coerent şi corespunzător la finalul acestei evaluări.

Reporter: Guvernul aşteaptă vreo demisie?

Dan Cărbunaru: Demisia e un act unilateral, nu se pune problema de a aştepta o demisie, ci de a avea o evaluare corectă a celor întâmplate, din perspectiva responsabilităţilor şi, în planul doi, asumarea acelor responsabilităţi.

Reporter: Este luată în calcul și o eventuală plecare din Guvern a domnului Vrgil Popescu /…/?

Dan Cărbunaru: N-aș vrea să vorbesc despre decizii personale (…) … în funcție de rezultatul acestor evaluări și în funcție de cum va arăta această, dacă vreți, înlănțuire a responsabilităților, nu putem exclude la acest moment nicio opțiune, dar este prematur, pentru că în acest moment toate aceste responsabilități trebuie să se reflecte în realitatea care va fi constatată în teren. Prioritatea la acest moment a fost luarea celor mai rapide măsuri pentru a asigura intervenția autorităților în cazul care s-a petrecut ieri. În această a doua etapă, se evaluează responsabilitățile pe lanțul ierarhic în legătură cu acest accident. Și, la finalizarea acestor proceduri vom fi în măsură, la nivelul Guvernului, să prezentăm inclusiv această zonă de responsabilitate care să antreneze și decizii.

Reporter: Vorbim despre o evaluare făcută și la nivelul Ministerului Energiei?

Dan Cărbunaru: Lanțul de evaluare implică de la ceea ce s-a întâmplat la nivelul minei respective la nivelul companiei, până la ceea ce înseamnă managementul acestui domeniu, dar, repet, suntem într-o etapă în care evaluare este în curs, ca atare doar după finalizare  vom vedea și în ce constau responsabilitățile punctuale ale persoanelor implicate.

Responsabilitățile care urmează a fi stabilite se bazează pe responsabilitățile legale și pe atribuțiile pe care fiecare dintre elementele acestei structuri ierarhice le are de gestionat, deci, se va face o evaluare care se bazează, pe de o parte, pe ceea ce s-a întâmplat și, pe de altă parte, pe atribuțiile care le revin celor care răspund de acest domeniu.

Reporter: Noi știm în momentul acesta de trei anchete: una a Corpului de Control al Ministerului Energiei la Complexul Energetic Oltenia, un dosar penal deschis de IPJ Gorj și o altă anchetă realizată de ITM Gorj. Spuneți că pe lângă aceste anchete în desfășurare, Guvernul realizează propria sa verificare? La cine s-ar referi aceasta…?

Dan Cărbunaru: Toate aceste anchete la care faceți referire sunt efecte legale, normale pe care autoritățile responsabile le antrenează. Lucrul la care eu mă refeream era  cerinţa premierului României de a avea, cât mai curând, cel mai probabil săptămâna viitoare, o evaluare a lanțului de responsabilități și a măsurilor luate în această situație.

Reporter: Cine face această evaluare?

Dan Cărbunaru: Premierul României a dispus astăzi acest lucru. Asta înseamnă că la nivelul Guvernului se va constitui o echipă care va evalua toate aceste responsabilități și care va avea mai mult ca sigur în calcul și elemente care decurg din mersul propriu-zis al anchetei, în funcție de responsabilitățile fiecărei autorități, deci nu vorbim de o anchetă paralelă, ci de integrarea unor elemente care țin de mersul anchetelor derulate de instituțiile pe care le-ați menționat și evaluarea lor la nivel guvernamental.

Reporter: Inclusiv a activității Ministerului Energiei…

Dan Cărbunaru: Mă refer la toate responsabilitățile care pot fi antrenate în acest context. Dar nu mă pot antepronunța, deoarece este o evaluare care abia a fost dispusă. Vă rog, dacă mai aveți întrebări..

Reporter: Ați spus că integrați cele trei anchete, elemente din cele trei anchete, corect? Din ancheta poliţiei, a ITM…

Dan Cărbunaru: Elemente care pot să reiasă din verificări. Sigur, nu vorbim acum de ancheta judiciară în sine, care are un parcurs propriu și nu poate…

Reporter: Asta voiam să vă întreb. Adică cum aveți acces la datele din ancheta penală care are caracter secret?

Dan Cărbunaru: Mă bucur că ați făcut această… Experiența de presă pe care o aveți și care e cunoscută public cu siguranță a inclus și răspunsul la această întrebare. Nu se pune problema utilizării unor date care țin de o anchetă judiciară, ci de evaluarea unor autorități care au atribuții legale și care fac parte, să spunem, din structurile guvernamentale și care…

Reporter: Adică ITM şi Ministerul Economiei?

Dan Cărbunaru:…. şi care pot prezenta elemente de evaluare privind responsabilitățile care apar”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version