Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Coaliția a amânat din nou anunțarea candidatului comun la fotoliul de primar al Capitalei / Acesta este medicul Cătălin Cîrstoiu, potrivit unor surse politice / Tatăl lui Cârstoiu a fost prefect FSN de Argeș în 1990 și deputat PD în două mandate (1996-2004), apoi din nou prefect și subprefect /

Breaking News:

CSM și-a ales șef, după 5 luni de încercări eșuate: Marian Budă, mason și anti-DNA

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și-a ales, în sfârșit, preşedintele, după mai multe încercări eșuate în ultimele 5 luni. Este vorba despre judecătorul Marian Budă, ales cu 10 voturi „pentru”, 5 împotrivă şi două voturi nule.


Judecătorul Marian Budă, originar din comuna Leu, jud. Dolj, este membru al Asociatiei Magistratilor din Romania (AMR), dovedită anti-reformistă și anti-DNA.

Într-o declaratie de interese din 2016, Budă s-a declarat membru al asociatiei L.R. (Loja regulară – n.r.) Cetatea Băniei Craiova, aflată pe lista lojelor masonice din România. Potrivit unei decizii CSM din 2013, magistratii au dreptul să faca parte din masonerie, dar trebuie să declare acest lucru.

Postul de președinte al CSM ar fi trebuit să fie ocupat încă din 16 decembrie anul trecut, însă Secţia pentru judecători a CSM a respins candidaturile depuse de Gabriela Baltag şi Andrea Chiş.

Cel care îl ocupase până atunci, judecătorul Bogdan Mateescu, s-a autopropus interimar și a fost votat în această funcţie, astfel că a mai stat 5 luni, chiar dacă mai mulţi membri ai CSM au contestat decizia acestuia, judecătoarele Gabriela Baltag şi Andrea Chiş cerându-i demisia.

La aceeaşi dată, procurorul Nicolae Solomon a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al CSM.

CSM are în componenţă 19 membri: 9 judecători şi 5 procurori aleşi de magistraţi în adunările generale ale instanţelor şi parchetelor, doi reprezentanţi ai societăţii civile aleşi de Senat şi trei membri de drept – ministrul Justiţiei, preşedintele ICCJ şi procurorul general al României. Mandatul membrilor aleşi este de 6 ani, fără posibilitatea reînvestirii.

Potrivit Constituţiei şi Legii 317/2004 privind CSM, Consiliul este condus de un preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, care fac parte din secţii diferite, pentru un mandat de un an, care nu poate fi reînnoit.

Au dreptul să candideze doar cei 9judecători şi 5 procurori aleşi în adunările generale ale instanţelor şi parchetelor. Nu pot candida la funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte membrii de drept ai CSM şi reprezentanţii societăţii civile.

Conducerea CSM este aleasă prin votul membrilor plenului, iar dacă preşedintele este judecător, vicepreşedintele trebuie să fie procuror şi invers. 

30 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv