Un cutremur cu magnitudinea 4,1 pe Richer s-a produs duminică seara, la ora locală 20:55, în judeţul Dâmboviţa, potrivit Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Mișcarea tectonică a avut loc la 46 km vest de Ploieşti, 51 km nord-est de Piteşti, 66 km sud de Braşov şi 87 km nord-vest de Bucureşti.
Cel mai mare seism din acest an s-a produs în data de 16 ianuarie 2022 şi a avut magnitudinea de 4,4.
Anul trecut, a fost înregistrat pe data de 26 mai un cutremur cu o magnitudine de 4,7 pe Richter. Mişcarea tectonică a fost resimţită şi la Bucureşti.