Sindicaliștii din Educaţie au declanşat greva generală, luni, nemulţumiţi de oferta „subțire” a Guvernului în privința salarizării personalului din sistem.

Premierul Nicolae Ciucă le-a propus liderilor de sindicat, la întâlnirea de duminică, doar două stimulente financiare pe an pentru debutanţii şi cadrele didactice titulare din unităţile de învăţământ aflate în zone defavorizate.

Negocieri eșuate: Ciucă, de-a dreapta cu Ciolacu, i-a momit pe profesori cu bonusuri, dar nu i-a ieșit. Grevă generală!

Protestul va continue până când Guvernul „va veni cu o soluţie credibilă, care să ofere perspective foarte clare”, iar cei care au semnat pentru declanşarea grevei vor renunţa la ea, au transmis sindicatele.

Profesorii le recomandă părinţilor să ţină copiii acasă în timpul grevei, dar au dat asigurări că „nu se va pune lacătul pe şcoli”.

„Sunt şcoli care vor fi 100% în grevă şi nu are cine să-i supravegheze. Recomandarea pentru părinţi este să-i ţină pe copii acasă, dar şcolile nu se închid. Să fie foarte clar: nu se pune lacătul pe şcoli. Acolo unde sunt profesori negrevişti vor avea grijă de copii dacă aceştia vin la şcoală” a declarat, duminică, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, la finalul negocierilor de la Palatul Victoria.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version