Președintele Klaus Iohannis a fost asaltat de jurnaliști marți, la Arcul de Triumf – unde acesta a venit cu bicicleta -, în privința răspunsului pe care îl așteaptă condamnatul penal Liviu Dragnea referitor la decizia CCR de demitere a Codruței Kovesi, procurorul-șef al DNA.
“Săptămâna trecută s-a încheiat cu bine. Sincer, nu prea sunt interesat de părerea lui”, a spus zâmbind Iohannis, făcând referire la faptul că sptămâna trecută Dragnea a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare – în primă instanță.
Amintim că Dragnea l-a amenințat marți cu suspendarea din funcție dacă nu îi va da un răspuns săptămâna aceasta.
Președintele a participat marți, cu bicicleta, la primii km ai celui mai mare marş pe bicicletă dedicat celor 100 de ani de la Marea Unire, intitulat „Pedalăm pentru România”.
Preşedintele a venit de la Cotroceni la eveniment pe bicicletă şi s-a fotografiat cuceilalţi biciclişti, înainte de a pleca în cursă alături de ei.
Apel la unitate
Șeful statului a ținut și u scurt discurs: “Noi, cei de aici, suntem în viaţa normală oameni foarte diferiţi, cu meserii diferite, cu preocupări diferite, cu hobby-uri diferite, dar iată că am găsit un punct comun – ne place să mergem pe bicicletă. Se creează o unitate. Ce bine ar fi ca acum, la 100 de ani după ce ne-am unit, să ajungem la unitate. Ar fi senzaţional şi participarea mea o dedic şi acestui deziderat – să se creeze mai multă unitate între noi.
Este o iniţiativă excelentă şi vă felicit, iar faptul că am venit aici sper că nu vă surprinde. Ştiţi bine că particip la evenimentele pe bicicletă cu mare plăcere încă de multă vreme, iar faptul că mergeţi la Alba Iulia pentru a celebra Centenarul mi se pare un lucru extraordinar. Centenarul este despre noi, despre români, despre unitate şi să nu uităm, chiar astăzi, când porniţi, este Ziua Tricolorului, un simbol puternic al României”.
La Arcul de Triumf, şeful statului a mai făcut câteva fotografii cu bicicliștii, apoi s-a despărţit de ei, urându-le drum bun.
Iohannis a fost așteptat dejurnaliști la Arcul de Triumf. Iată ce le-a declarat:
“Am participat la prima etapă a acestui tur, intitulat Pedalăm pentru România, un eveniment foarte frumos. I-am felicitat pe organizatori şi mi-a făcut mare plăcere să particip. Ştiţi că mie îmi place să merg cu bicicleta şi prin oraş şi în afara oraşului, dar de data asta mi-a plăcut în mod deosebit că turul este pentru Centenar, pentru unitatea între noi, între români, şi aceste două motive m-au făcut să particip aici, la deschidere. O primă etapă foarte bună. Oameni foarte hotărâţi, foarte bine dispuşi. Le doresc şi sper să ajungă cu bine la Alba Iulia, oraşul unirii”.
Asociaţia “Cu bicicleta departe” anunță, într-un comunicat:
“Aproape 250 de biciclişti amatori vor pleca mâine – 26 iunie, din patru oraşe tradiţionale, pentru a se reuni, 5 zile mai târziu, la Alba Iulia. Zeci de localităţi străbătute cu 20 de km/h, 100 de kilometri/zi, 500 de kilometri de pedalat. Acestea sunt principalele coordonate ale „Pedalăm pentru România” cel mai mare marş pe bicicleta dedicat celor 100 de ani de la Marea Unire. Plecarea din fiecare oraş se va face la ora 9.30, am lansat invitaţia autorităţilor de a pedala câţiva metri alături de noi, iar la start îi aşteptăm pe toţi cei pasionaţi de bicicletă pentru a ne încuraja”.