Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de vreme deosebit de rece, ninsori la munte, precipitaţii mixte în zonele subcarpatice, de duminică la prânz până marți la ora 10:00.
”În intervalul menţionat vremea va fi deosebit de rece şi se vor semnala precipitaţii în majoritatea regiunilor. La munte, mai ales în Carpaţii Orientali şi Meridionali, acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare, în zona montană înaltă se va depune strat nou de zăpadă, iar temporar vântul va avea unele intensificări, spulberând zăpada”, anunţă meteorologii.
În zonele subcarpatice aferente acestor masive, îndeosebi din Moldova şi Transilvania, precipitaţiile vor fi mixte.
Vremea se va menţine deosebit de rece şi pe parcursul zilei de marţi (8 octombrie), precum şi în noaptea de marţi spre miercuri (8/9 octombrie), menţionează ANM.
Temperaturile ar urma să crească începând de miercuri și să ajungă, în a doua parte a săptămânii viitoare, chiar şi la 25 de grade în Lunca Dunării, potrivit directorului general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu.