La două săptămâni de la eliberarea din funcție a chestorului Jănică Arion-Țigănașu din funcția de director general al Direcției Generale Anticorupție (DGA) şi a adjunctului acestuia, Radu Genu, ministrul de Interne Petre Tobă a numit o nouă conducere.
Astfel, comisarul şef de poliţie Alexandru Cătălin Ioniţă a fost împuternicit să exercite timp de 6 luni atribuţiile de director general iar comisarul şef Constantin Preoteasa, pe cea de director general adjunct.
Ioniţă a ocupat până acum funcţia de director al Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice (DICE) iar Preoteasa, pe cea de șef Serviciu de Combatere a Corupției și a Infracțiunilor comise în sfera Instituțiilor Bugetare.
Alexandru-Cătălin Ioniță are o experiență de peste 18 ani în cadrul MAI, ocupând mai multe funcții de conducere, printre care și pe cea de director adjunct al Direcției de Investigare a Fraudelor din Poliția Română.
La rândul său, Constantin Preoteasa are o experiență de peste 20 de ani în MAI, timp în care a ocupat diverse funcții de conducere în domeniul combaterii corupției și a criminalității economice.