Patru candidați au intrat în cursa pentru obținerea funcției de procuror-șef al DNA, luni, în ultima zi de depunere a dosarelor de înscriere.
Prima care s-a înscris este Florentina Mirică, procuror-şef serviciu la Secţia de combatere a corupţiei din cadrul DNA.
Al doilea candidat este Marius Iacob, fostul adjunct al Codruței Kovesi.
Al treilea este Cristian Lazăr, adjunctul șefului Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul General. El a fost propus pentru această funcție în 2015 de ministrul Justiției de la acea dată, Robert Cazanciuc.
Al patrulea candidat este Elena Grecu, șefa Biroului juridic din DNA.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat că “mâine (marţi – n.r.) se verifică, sigur, îndeplinirea condiţiilor”, iar dacă decide să respingă vreun candidat, o să anunțe.
Candidații vor susține interviurile cu ministrul Justiţiei în perioada 25 – 27 iulie.
Întrebat pe care dintre cei patru procurori înscrişi deja îl vede în funcţia de şef al DNA, ministrul Justiţiei a spus: “Credeţi că eu vă răspund acum? M-ați întrebat și de dimineață. Eu mă antepronunţ că ăla e bun, ăla nu e bun? Toţi sunt valoroşi”.
Întrebat dacă aceia care au fost criticaţi de Inspecţia Judiciară sunt viabili pentru funcţia de procuror şef al DNA, Tudorel Toader a precizat că nu se antepronunţă.
Cererile de înscriere la selecţie vor fi însoţite de următoarele documente: dovada îndeplinirii condiţiilor de vechime, un proiect privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere pentru care participă la selecţie, un curriculum vitae, minimum 10 lucrări întocmite de procuror în compartimentele în care şi-a desfăşurat activitatea în ultimii 5 ani, ultimul raport de evaluare a activităţii profesionale şi orice alte înscrisuri relevante. Lista procurorilor care îndeplinesc condiţiile legale de participare la selecţie şi programarea interviurilor se vor afişa marți la sediul Ministerului Justiţiei şi pe site-ul instituţiei.
În perioada 25 – 27 iulie, candidaţii selectaţi vor susţine interviurile cu ministrul Justiţiei.
Rezultatele selecţiei vor fi anunţate public în 30 iulie.
Iohannis poate refuza nelimitat propunerile lui Toader
Potrivit legii 303/2004 privind statutul magistraților, procedura de numire a șefului DNA prevede numirea de către președintele țării a persoanei propuse de ministrul Justiției pentru funcția de procuror-șef, cu avizul consultativ al CSM. Șeful statului poate refuza nelimitat propunerile făcute de ministrul Justiției.
Legea 303 modificată de PSD și ALDE, cu sprijinul UDMR, astfel încât președintele României să poată refuza o singură dată propunerea nu a intrat în vigoare, deoarece este atacată la CCR.