Zeci de polițiști de la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București participă, luni dimineața, la nouă percheziții domiciliare efectuate în municipiul București și în județele Ilfov și Giurgiu.
Perchezițiile sunt efectuate într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în domeniul achiziției materialelor de construcție și publicitate.
Din datele şi probele administrate în cauză, rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiţii, prin intermediul mai multor societăţi comerciale, ar fi înregistrat achiziţii fictive de mărfuri şi servicii, beneficiind astfel de deducerea ilicită a unor taxe şi impozite.
Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului este estimat la peste 1.000.000 de euro.
18 dintre persoanele implicate urmează să fie conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Poliţia Sectorului 1.
Acţiunea beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.