Noul ministru al Muncii, Dragoş Pâslaru, susține că trebuie revenit la un sistem de pensii unitar, care ar fi și echitabil, deoarece “nu vor mai exista resurse dacă sistemul se va împărţi în pensii speciale”.
Pîslaru a afirmat duminică, întrebat la ProTV despre pensii, că “este puțin probabil să crească în mod considerabil’. “În sensul indexărilor uzuale, al mecanismelor pe care le cunoaște toată lumea, nu văd un motiv să nu se întâmple”, a adăugat el.
Majorări semnificative de pensii pot fi realizate prin creșterea bugetului de stat – colectarea mai bună a taxelor, majorarea taxelor, creșterea eficienței folosirii banilor publici, a precizat ministrul.
El aprecizat că Guvernul le va creşte atunci când va avea bani. “Stiu că sună aiurea. Încă avem o mare problema de solidaritate în societatea românească”, a spus Pâslaru, arătând că în 2010 a fost votată o lege-cadru pentru pensii însă de atunci au fost introduse 7 categorii de pensii speciale, iar “anul acesta mai avem în Parlament o serie”.
“Prin punctul de pensie încercăm să existe o echitate între cât ai contribuit şi cât vei lua. Pensiile speciale crează niste avantaje în plus – nu ca nu le-ar merita oamenii aceia, dar banii sunt luaţi de la toţi ceilalti. Iau dintr-un cos mare si dau unor categorii speciale niste pensii care creează o structură privilegiată. Daca vom continua așa, pensiile nu au cum să crească pentru toți”, a afirmat Dragoş Pîslaru.
El a dat vina pe Parlament că vine cu un “deziderat minunat, însă nu este indicată resursa bugetară”.
“Guvernul a trimis la Curtea Constituțională anumite acte care vin și greveaza sistemul public fără să aibă nicio sursă. Frumusețea – între ghilimele – a actelor din Parlament este ca ele vin cu un deziderat public minunat de a crește salarii, pensii, indemnizații, dar când e vorba de a indica resursa bugetară bineînțeles că nu există nimic. (…) poți să fii extrem de bine intenționat…și aici plecăm de la premisa că toți parlamentarii sunt îngeri: empatizezi și inima ta este mișcată pentru situația pensionarilor. Dar trebuie să îți pui problema: banii ăștia vin de la toți ceilalți…” a explicat Dragoș Pîslaru.
El a arătat că trebuie să se revină la un sistem de pensii unitar: “Ceea ce va trebui făcut, dar nu cred că acest guvern își va asuma – primul ministru a folosit expresia “nu vom deschide acest șantier” – nu ne vom putea asuma, dar va trebui făcut, este din nou să se revină la un moment dat la un sistem de pensii unitar. Pentru că nu vom avem resurse dacă sistemul se va despărți și împărți în tot felul de pensii speciale”.
“Sustenabilitatea sistemului de pensii în acest moment este puternic afectată. Dacă nu facem nimic, în 2050 sistemul de pensii este în colaps”, a avertizat ministrul Muncii.