Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a anunțat luni că Ministerul Public a transmis Ministerului Justiției un punct de vedere fără prag pentru abuzul în serviciu.
Evident, este de așteptat ca și procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, să se înscrie pe aceeași linie.
“Noi deja avem un punct de vedere al Ministerului Public şi îl găsiţi pe site. Nu revenim la ceea ce am spus. Noi avem un punct de vedere fără prag”, a declarat procurorul general.
Augustin Lazăr a mai spus că nu ar trebui să existe diferenţe financiare între judecători şi procurori, acesta fiind motivul pentru care a cerut sesizarea Curţii Constituţionale.
“Statutul de magistrat independent profesional al procurorului nu poate fi pus sub semnul întrebării. Nu se poate face o discriminare între diverse categorii de magiostraţi. Puteţi vedea detaliat modul în care am motivat scrisoarea publică pe care am trimis+o la diverse instituţii şi sunt sigur că această problemă va fi clarificată în spiritul deciziilor Curţii Constituţionale”, a mai spus Lazăr.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat luni dimineață că nu va discuta cu Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu pachetul de legi privind Justiția.
“Nu voi discuta cu liderii coaliției despre pachetul de legi pe justiție pentru că au un parcurs foarte clar: Guvern, Parlament – unde trec prin comisii, mai întâi la prima cameră sesizată, apoi al a doua.