După o zi de marți mai rece decât normalul perioadei, vremea se încălzește și va urma un weekend ca de vară, dar apoi temperaturile vor intra în valorile specifice toamnei, potrivit prognozei pentru următoarele două săptămâni (3-16 octombrie), publicate luni de Administrația Națională de Meteorologie.
(Vezi la finalul articolului temperaturile din fiecare zi și noapte, în toate regiunile)
BANAT
Vremea va fi rece în primele zile, cu medii între 16 și 19 grade Celsius ziua și între 5 și 10 gradenoaptea, dar se va încălzi treptat. Astfel, în intervalul 6-11 octombrie vor fi între 20 și 23 de grade ziuași între 6 și 10 grade noaptea.
Ulterior, valorile termice se vor situa în jurul celor caracteristice perioadei, cu maxime de 18… 20 de grade și minime de 8… 10 grade.
Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată la începutul primei săptămâni și în cea mai mare parte a celei de a doua.
CRIŞANA
În primele două zile din interval vremea va fi mai rece decât în mod caracteristic datei, cu medii ale maximelor în jurul a 16 grade, apoi se va încălzi treptat, astfel că, în perioada 5 – 9 octombrie acestea se vor situa între 18 și 23 de grade, după care, până în 16 octombrie vor ajunge la 18…19 grade.
Temperaturile minime se vor situa între 8 și 10 grade mediate regional, mai scăzute în 5 și 6 octombrie, spre 5…6 grade.
Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în zilele de 5 și 6 octombrie și din nou în intervalul 12 – 16 octombrie.
TRANSILVANIA
Intervalul de prognoză va debuta cu valori termice mai scăzute decât în mod caracteristic datei, astfel că mediile maximelor vor fi de 14…15 grade, dar din 5 octombrie și până în 9 octombrie vor crește treptat și se vor situa între 6 și 22 de grade. În a doua săptămână acestea vor mai scădea ușor și se vor menține la 18…20 de grade mediat regional.
Minimele termice se vor situa în medie între 4 și 8 grade, mai scăzute, spre 2…4 grade în 6 și 7 octombrie.
Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în primele două zile și din nou în a doua săptămână a perioadei estimate.
MARAMUREŞ
Deși vremea va fi rece în primele două zile, va intra într-un proces de încălzire până în data de 9 octombrie, astfel că mediile maximelor vor porni de la 14…16 grade și vor ajunge la 20…22 de grade. În a doua săptămână de prognoză vor mai scădea ușor, astfel încât vor coborî, mediat regional, până în jurul a 17 grade.
Temperaturile minime vor fi în scădere, pornind de la 8 grade și atingând 4 grade în data de 6 octombrie, apoi vor crește ușor și se vor situa, în medie, între 6 și 8 grade.
Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în 3, 4 octombrie și din nou între 12 și 16 octombrie.
MOLDOVA
Vremea va fi rece la începutul primei săptămâni, apoi valorile termice vor crește și se vor situa ușor peste normele climatologice, cu o medie a maximelor ce va fi cuprinsă între 16 și 21 de grade, cu cele mai scăzute valori în 4 octombrie și cele mai ridicate în 8 octombrie.
La începutul celei de-a doua săptămâni valorile termice vor scădea și se vor situa în jurul normelor climatologice, cu temperaturi maxime, în medie, de 18…20 de grade. Temperaturile nocturne
nu vor avea variații semnificative și se vor situa, în medie, între 5 și 8 grade.
Regimul pluviometric se va menţine deficitar în mare parte din interval, probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în jurul datei de 4 octombrie și spre sfârșitul celei de-a doua săptămâni.
DOBROGEA
Valorile termice diurne nu vor avea variații semnificative pe parcursul intervalului, iar media maximelor se va situa între 19 și 21 de grade, cu cele mai scăzute valori la începutul primei săptămâni. Temperaturile nocturne vor avea mici variații de la un interval la altul și vor fi cuprinse în medie între 9 și 12 grade, cu cele mai scăzute valori la începutul perioadei.
Regimul pluviometric se va menţine deficitar în mare parte din interval, probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în 3 și 4 octombrie și din nou spre sfârșitul celei de-a doua săptămâni.
MUNTENIA
La începutul primei săptămâni, vremea va fi ușor mai rece decât în mod obișnuit, media maximelor va fi de 18… 21 de grade, cu cele mai scăzute valori în 4 octombrie, dar spre sfârșitul acesteia vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit, cu o medie a maximelor de 22… 23 de grade.
În a doua săptămână se răcește ușor, media maximelor urmând a se situa în jurul a 21 de grade. Temperaturile nocturne vor fi cuprinse în medie între 6 și 9 grade, cu cele mai scăzute valori în 5 octombrie și cele mai ridicate, după 6 octombrie.
Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în primele două zile din interval și din nou la sfârșitul celei de-a doua săptămâni.
OLTENIA
Primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o vreme mai rece decât în mod obișnuit, cu o medie a maximelor ce va fi cuprinsă între 18 și 20 de grade, apoi valorile termice vor crește și se vor situa ușor peste mediile climatologice în a doua parte a primei săptămâni, cu o medie a maximelor în jurul a 22 de grade. Valorile termice vor scădea în a doua săptămână, iar media maximelor va fi de 19…20 de grade, valori apropiate de normalul termic.
Temperaturile nocturne vor avea mici variații în prima parte a intervalului și vor fi cuprinse în medie între 6 și 9 grade, cu cele mai scăzute valori în 5 și 6 octombrie.
Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în prima zi și în ultima săptămână din interval.
LA MUNTE
Vremea va fi rece la începutul primei săptămâni, cu o medie a maximelor între 4 și 10 grade, cu cele mai scăzute valori în 3 și 4 octombrie. Apoi, valorile se vor situa ușor peste normele climatologice, cu o medie a maximelor ce se va situa în jurul a 14 grade.
La începutul celei de-a doua săptămâni, temperaturile vor scădea, la medii de 10…11 grade, apropiate de normele climatologice. Temperaturile nocturne se vor situa, în medie, între -1 și 6 grade, cele mai scăzute fiind în 4 și 5 octombrie.
Probabilitatea de precipitații va fi mai ridicată în primele 3 zile ale intervalului și din nou în a doua săptămână.