Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri seară, după întâlnirea la Palatul Cotroceni cu premierul Ludovic Orban și mai mulți miniștri, că pandemia de coronavirus este în extindere în România, dar nu s-a discutat restricționarea circulației pe timp de noapte, pentru că „noi nu vrem să distrugem viața oamenilor”.

Președintele l-a contrazis, astfel, pe premierul Ludovic Orban, care a anunțat în urmă cu două zile că membrii Comitetului pentru Situații de Urgență (CNSU), al cărui șef este, analizează restricționarea circulației pe timp de noapte.

Orban: Vor fi excepții de la purtarea măștii. Interzicerea circulaţiei pe timpul nopţii, în analiză

„Măsurile care au fost luate au fost propuse de experți recunoscuți din domeniu. Nu s-a discutat restricționarea circulației pe timp de noapte. Nu cred că circulația pe timp de noapte răpândește pandemia, ci petrecerile care au fost interzise. Noi nu dorim să distrugem viața oamenilor”, a spus șeful statului, la conferința săptămânală de presă.

Antena 1: Cât ar trebui să așteptăm petru noi restricții?

  • La noi pandemia e în extindere, dar în realitate lucrurile la noi au fost gestionate bine. Noi nu ne dorim acest lucru (măsuri drastice ca în Germania, Franța – n.r.). Nu ne dorim un așa numit lockdown. Acum , situația nu ne duce cu gândul la o carantină sau lockdown.

Iată întrebările și răspunsurile jurnaliștilor:

Antena 3 despre numărul mare de cazuri, cine e vinovat:

  • Suntem în pandemie, nu cred că trebuie să găsim vinovați, ci soluții
România TV, despre rata de infectare în București, despre cifrele în baza cărora se calculează. Se impune o transparență?:
  • E de dorit să avem aceleași date. Să vă explic ce trebuie și nu să citim. datele prezintă fluctuații de la o zi la alta. Pandemia nu se răspândește matematic, ci prin contact de la o persoană la alta. Știm că numărul de testări e diferit de la o zi la alta. Ce mă ingrijorează e numărul de internări, persoane la terapie intensivă și , regretabil, de decese.
Realitatea Plus: despre imaginile cu Ciolacu la masă cu 10 persoane la o pensiune și liderul PSD care a acuzat că Guvernul a folosit poliția în scop abuziv politic. A acționat poliția în scop politic, mai pot fi amânate alegerile?
  • Din fericire, în pandemie e PNL la guvernare și împreună cu mine căutăm măsurile adecvate pentru a preveni răspândirea acestei boli. Cum credeți că ar fi fost cu o guvernare PSD când conducerea PSD nu respectă cele mai elementare norme? Dacă am fi avut un guvern PSD în această pandemie ar fi fost foarte, foarte rău.
  • PSD nu s-a reformat. Povestește lucruri frumoase. Pe ei îi interesează să-și vadă interesul lor.
  • Ce au discutat, nu știu, alegerile vor avea loc pe 6 decembrie.
g4media: județele care au depășit 3 la mie prelucrează mii de teste, județele verzi câteva sute. Cât de eficient este acest criteriu, ar trebui schimbat? Nu e cazul ca guvernul să ia decizia importantă de închidere, puratre a măstii la nivel național?
  • Acest sistem a fost elaborat de experți și se bazează pe criterii obiective. Nu cred că există niciun sistem perfect în pandemie.
  • Voi da întrebarea mai departe la grupul de experți
B1 tv: România își permite să vadă rezultatele restricțiilor din alte țări, cum ar fi restricționarea crculației pe timp de noapte?
  • Măsurile care au fost luate au fost propuse de experți recunoscuți din domeniu. Nu s-a discutat restricționarea circulației pe timp de noapte. Nu cred că circulația pe timp de noapte răpândește pandemia, ci petrecerile care au fost interzise
  • Noi nu dorim să distrugem viața oamenilor.
Despre coronasceptici:
  • Pe mine mă revoltă dacă persoane publice refuză să respecte aceste norme și fac întâlniri în interiorul restaurantelor. Așa ceva e revoltător.
Kanal D, despre posibilitatea carantinării anumitor zone invocat de prefectul Capitalei:
  • Nu am auzit despre această propunere și nu o comentez
Aleph News, despre legea privind tratamentul pentru victimele de la Colectiv:
  • Vineri se împlinesc 5 ani de la tragedia de la Colectiv și voi promulga legea care permite extinderea perioadei pentru cei care au avut de suferit
Adevărul: liderii PS îl pregătesc pentru funcția de premier pe Grindeanu. dacă PSD câștigă alegerile veți desemna un premier de la PSD?
 
Prma mea opțiune rămâne Ludovic Orban. Eu cred că PNL va câștiga alegerile.
 
Digi 24: Luați în calcul decretarea stării de urgență pentru sărbători?:
  • Nu am discutat despre un astfel de demers. red că anul acesta ne vom întoarce la ce înseamnă sărbătoarea Crăciunului: cu și în familie.
TVR: Dialogul dintre Guvern și BOR a avut loc în această perioadă?
  • Cred că e nevoie de aprofundarea dialogului între părți și se poate ajunge la o colaborare în interesul românilor indiferent de religie.
Libertatea: Dr. Musta e acționar la o clinică privată care ia bani pentru teste, dar le prelucrează la spitalul unde lucrează medicul. Care e opinia dvs?
  • dacă există o incompatibilitate ea trebuie găsită și ertificată de autoritățile indrituite. dacă aveți probe și suspiciuni, vă încurajez să le dați mai departe.
 
 
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version