Așa cum se știe, procurorii militari anchetează violențele de la Mitingul Diasporei din 10-11 august. SECUNDA a primit prin e-mail mai multe copii după plângerile formulate de cei care au fost agresați de jandarmi.

Pentru astăzi, am ales să vă prezentăm o poveste cu tâlc, relatată de un petent ce și-a bazat cariera pe ordine și disciplină. Redăm, așadar, audierea la Parchetul General – Secția militară. Totodată, vom publica o plângere penală formulată chiar de un… militar expert: Adevărul lui Teodoreanu!

Audierea 

Din motive lesne de înțeles, nu vom dezvălui numele celui care ne-a relatat povestea cu tâlc. Dar iat-o, așa cum ne-a fost transmisă via Internet:

“… M-am prezentat la audieri la PG cf. programarii. Am asteptat circa 45 minute, dupa care am fost primit de un inspector de politie tanar – circa 30 de ani – care si-a cerut scuze pentru intarziere precizând că e vorba de un dosar special cu sute de audieri.

In adevăr, în camera unde se faceau audierile, erau circa 10 inspectori de poliţie judiciară cu vârste cuprinse între 30-40 de ani.

Foarte amabili, cei 10 tineri luau declaraţii de la “persoanele vătămate” sau de la  “părţile civile” în legătură cu participarea la mitingul din 10 august.

Pentru că nu exista altă încadrare, am fost inclus în categoria “persoane vătămate” (…)

În general au fost de acord cu afirmaţiile mele (…) Nu ştiu în ce măsură procurorii de caz vor ţine cont de argumentele mele.

Oricum, eu sunt hotărât ca parte vătămată, acum recunoscută oficial pntru că am semnat şi un Proces Verbal prin care Organul de Cercetare Penală mi-a adus la cunoştinţă “unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor…” printre care şi asigurarea asistenţei juridice gratuite în lipsa mijloacelor materiale, dar şi consiliere psihologică gratuită!) să ajung până la CEDO.

Ca sa nu se inteleaga gresit, simt nevoia sa punctez urmatoarele:

Voi merge la CEDO doar dacă procurorii şi instanţele noastre nu vor face încadrarea corectă – cum s-a întâmplat şi în cazul dosarelor mineriadei şi revoluţiei, pentru a dovedi că în România, pe 10 august 2018, o instituţie de forţă a statului – Jandarmeria – a acţionat la comanda unui grup infracţional organizat, format din politicieni şi ofiţeri de jandarmi de rang înalt, pentru a înăbuşi un miting al românilor paşnici, pentru a-i intimida cu violenţă extremă, făcându-se vinovaţi de infracţiuni contra umanităţii, terorism, atentat contra vieţii, incitare la ură şi supunerea la rele tratamente…”

Alexandru Teodoreanu

Adevărul militarului Teodoreanu

În ceea ce privește plângerea penală care ne-a fost pusă la dispoziție de către un militar, divulgăm persoana cu acordul său: este Lt.col. art. lector (r) Alexandru Nicolae Teodoreanu, fostul lector de psihosociologie militară  şi Drept Internaţional Umanitar şi OF 1 în M.Ap.N. – Direcţia Tradiţii Militare şi Probleme Sociale ale Armatei.

Așa cum v-am obișnuit, vom publica la finalul textului documentele primite la redacție – în acest caz, “înscrisurile” transmise de către Lt.col. art. lector (r) Alexandru Nicolae Teodoreanu către procuror şef secţie GHEORGHE COSNEANU.

Mai jos va oferim cateva spicuiri interesante, pentru că au fost semnalate de un MILITAR profesionist, specializat în Drept Internațional Umanitar și psihosociologie militară. Iată-le:

  • Există suspiciunea rezonabilă cu privire la comiterea unor infracţiuni grave de către ministrul de Interne al României, Carmen Dan, în complicitate cu conducerea Jandarmeriei Române (începând cu şeful acesteia, col. Gheorghe – Sebastian Cucoş, şi până la comandanţii de  Brigadă, batalion, companie/detaşament, pluton sau grupă care au acţionat în Piaţa Victoriei) şi de către mai mulţi jandarmi (angajaţi pe bază de contract) care au intervenit cu brutalitate (exces de zel), la ordin, dar şi din proprie iniţiativă, împotriva manifestanţilor paşnici în perioada 10/11.08.2018;
  • Există suspiciunea rezonabilă că întreaga acţiune violentă – de tip terorist –  a Jandarmeriei (subunităţile de jandarmi au primit în consemn/misiune de luptă împrăştierea manifestanţilor paşnici prin forţă, cu brutalitate, fără un motiv real, înarmaţi cu dispozitive de luptă ca: aruncătoare de grenade şi rachete cu gaze iritante, petarde militare, tunuri cu apă, echipament de protecţie antiglonţ, bastoane de cauciuc şi chiar pistoale cu muniţie de război), îndreptată  împotriva manifestanţilor paşnici, a fost premeditată şi concepută pe baza unui PLAN DE LUPTĂ (clasat ca document secret, deşi legile 544/2001 şi 182/2002 interzic secretizarea documentelor cu scopul împiedicării publicării acestora sau ascunderii unor posibile infracţiuni) întocmit de conducerea Jandarmeriei române şi avizat de ministrul de Interne;
  • De reţinut că este pentru prima oară în România când se utilizează gazele iritant-lacrimogene, folosind toate mijloacele din dotare, pentru împrăştierea unei populaţii numeroase, peste 100.000 de oameni care protestează paşnic la un miting, într-un interval de timp aşa de lung – peste 8 ore. Oare Jandarmeria română a dorit să facă un experiment macabru direct pe oameni – inclusiv pe femei, copii, bătrâni?…;
  • Existenţa unor indicii temeinice privind constituirea de către cei mai sus numiţi (ministrul de Interne, conducerea Jandarmeriei etc.) a unui grup infracţional organizat cf.prev.art.367 (1), (6), dacă se va dovedi că aceştia s-au întâlnit sau au comunicat înainte şi pe timpul mitingului – inclusiv  cu numitul Liviu Dragnea, preşedinte al PSD – pregătind din timp (inclusiv  prin dezinformare şi propagandă neagră în rândul efectivelor de jandarmi nepregătite psihologic), planificând, organizând şi executând intervenţia abuzivă a Jandarmeriei, cu comiterea infracţiunilor menţionate de subsemnatul în prezenta sesizare.
  • Există suspiciunea că întreaga acţiune (pregătire, planificare, executare) a Jandarmeriei Române din perioada 10 august 2018 orele 17.00 – 11 august 2018 orele o4.00/05.00 a fost făcută cu neprofesionalism (neglijenţă) şi cu rea-credinţă (abuz), şi din următoarele motive:
  • 1. Neprevenirea infiltrării printre manifestanţi şi încercării de spargere a mitingului de către huligani cu atitudine violentă (care au apărut în mulţime pe timp de zi începând cu orele 16.30) şi neîntreprinderea niciunei acţiuni de extragere a acestora…
  • 2. Refuzul de a colabora cu cetăţenii paşnici. Astfel, jandarmii din dispozitiv nu numai că n-au solicitat sprijinul protestatarilor paşnici cf. prev.art.27(e) din Legea 550/2004 (“…jandarmul este învestit cu autoritatea să solicite sprijinul cetățenilor pentru urmărirea, prinderea, imobilizarea și luarea măsurilor legale împotriva persoanelor care au comis infracțiuni), dar au refuzat să acţioneze la cererea disperată a cetăţenilor care au observant infiltrarea în forţă a huliganilor ostili (încă la orele 16.30-17.00, când în piaţă se aflau doar 2.000 – 3.000 de oameni);
  • Toate infracţiunile comise de Jandarmerie – Art. 193 – Lovirea sau alte violenţe, Art. 194 – Vătămarea corporală, Art. 196 – Vătămarea corporală din culpă și 281 – Supunerea la rele tratamente – sunt probate cu sute de înregistrări video prezentate de televiziuni sau pe internet, multe dintre ele fiind deja la dispoziţia procurorilor de caz. Au ieşit din comun prin gravitatea lor:
  • 1. Violenţele jandarmilor îndreptate împotriva ziariştilor români şi străini (încălcarea grosolană a Convenţiei internaţionale cu privire la protecţia specială a jurnaliştilor), MAI şi MAE neavând nicio reacţie la declaraţiile cancelarilor Germaniei şi Austriei în legătură cu aceste cazuri;
  • 2. Violenţele unor jandarmi împotriva unor cetăţeni străini israelieni (vezi reacţia statului Israel) şi a şoferului de taxi care-i transporta, aflaţi departe de Piaţa Victoriei;
  • 3. Violenţele jandarmilor împotriva a numeroşi trecători paşnici, neparticipanţi la miting, cu folosirea pulverizatoarelor cu gaze şi a forţei prin lovire în cap cu pumnul, picioarele şi bastonul de cauciuc;
  • 4. Gazarea timp de peste 8 ore, cu gaze iritant-lacrimogene, a zeci de mii de oameni care manifestau paşnic în Piaţa Victoriei;
  • 5. Utilizarea grenadelor şi cartuşelor cu gaze, cu efect acustic şi caloric care au produs răni grave la numeroşi cetăţeni paşnici.
Plângerea depusă la Parchetul Militar de către Lt.col. art. lector (r) Alexandru Nicolae Teodoreanu

Download (PDF, Unknown)

Explicația depusă la Parchetul Militar de către Lt.col. art. lector (r) Alexandru Nicolae Teodoreanu

Download (PDF, Unknown)

Anexa depusă la Parchetul Militar de către Lt.col. art. lector (r) Alexandru Nicolae Teodoreanu

Download (PDF, Unknown)

author avatar
Mihai Palsu Jurnalist
Este jurnalist din ‘90. A fost redactorul-sef al Evenimentului Zilei de prânz (Bulina Albastră). Din sept 1994 pana in 2010 a activat la Ziua, iar dupa cativa ani la Puterea a infiitat ziarul online SecundaTV.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version