Episodul 5 din Afacerea CEC Bank.
Ministrul Cîțu, patronul, este mult mai prost plătit decât angajatul său! Cîțu primește 2.500 euro, de 12 ori mai puțin!
În timp ce, alături de șefii CEC, președinta Sindicatului, Ioana Onofrei, se bucură de venituri imense, o casieră cu o vechime de peste 20 de ani primește lunar, în mână, circa 2.000 de lei!
Ușor, ușor, încep să apară și alți jurnaliști care publică documente despre ce se întâmplă imoral și ilegal în sânul CEC Bank, bancă deținută 100% de STAT prin intermediul Ministerului Finanțelor.
Adică CEC este deținută de cetățeni și capitalizată, de curând, cu 940 de milioane de lei din bani publici.
De ce s-a făcut capitalizarea? Ca să aducă CEC profit statului? NU! Pentru ca șefii incapabili să se bucure de lefuri mai mult decât nesimțite în raport cu realizările lor!
Și pentru ca niște “zei” să-și permită să-i amenițe pe “mucoșii” care vorbesc și arată putregaiul ce colcăie la cel mai înalt nivel în CEC!
Ieri, Denise Rifai, binecunoscuta realizatoare de la Realitatea Plus TV, a publicat un document din contractul unuia dintre administratorii CEC.
Pe pagina sa de Facebook, Rifai se ia de PSD. Îi face ipocriți, escroci politici și mincinoși.
Și pentru a arăta că are argumente, realizatoarea tv oferă un document din care rezultă că șefii CEC Bank încasează lunar circa 30.000 de euro!
Acest document arată de ce unii dintre directori, cum sunt Cristian Nae, Mirela Iovu, Elena Huțanu, Laura Mihai, se cred “zeii” CEC și îi protejează pe imorali și pe cei care execută ordinele corupte – cum sunt Costi Vartolomei, de la Sucursala Timișoara – chiar și atunci când comit ilegalități: lăcomia merge mână-n mână cu lipsa de profesionalism!
Iată ce scrie Rifai pe Facebook: “Deci PSD ne-au lasat pe un deficit de 4,6% din PIB si inca au curaj si ies pe televizoare si spun ca PNL au majorat ARTIFICIAL DEFICITUL!!!! (…)
Si mai e o speta (…) Ca PNL vand Cec-ul. Mai PSD, chiar nu va e rusine????? Ce va deranjeaza de fapt? Ca nu ati reusit cativa dintre voi, nu dau nume, Mari ministrii, sa va asezati voi in fruntea companiei???sau va deranjeaza Oare ca Cec-l nu va mai functiona precum toate celelalte companii de stat, ca o oaza de salarii de zeci de mii de euro pentru o mana de oameni, alesi pe spranceana??? E firesc ca Cec-ul sa fie o banca aproape falimentara, unde la active de 2 mld lei, sa faca profit doar de 10 milioane lei????????? E firesc ca Cec ul in loc sa fie o banca super competitiva, sa aduca zero dividende statului roman, sa fie a mai slaba in teritoriu DAR sa si dea salarii de 30 de mii de euro per director????!!!! 30 de mii de euro !!!!!”
Va urma
Până la următorul episod din Saga Afacerea CEC, vă invităm să citiți…