Autor: Cristi Ionita

Echipa naţională de rugby a României a avut o evoluţie bună la Cupa Mondială din Anglia, deşi mulţi cântau prohodul rugbiului românesc. Unul dintre motivele pentru care “Stejarii” au depăşit nivelul aşteptărilor au fost jucătorii naturalizaţi, Otar Turaşvili, Johannes Van Heerden, Michael Wiringi sau Paula Kinikinilau demonstrând pe teren că pot pune la fel de mult suflet precum rugbiştii autohtoni. Impulsionaţi de succesul rugbiştilor, cei de la fotbal vor să preia modelul şi să naturalizeze mai mulţi jucători până la turneul final al Campionatului European de anul viitor, din Franţa. Selecţionerul Anghel Iordănescu are pe listă zeci de posibili jucători…

Vezi mai mult

Deşi intrată în dificultate după arestarea lui Sorin Oprescu, Primăria Capitalei îşi anunţă intenţia de a construi două noi pasaje pe Şoseaua Mihai Bravu. Lucrările au fost deja incluse în programul Investiţii Teritoriale Integrate şi se estimează că cele două pasaje vor costa, în total, 132,8 milioane de euro. Decizia de a construi încă două pasaje pe Şoseaua Mihai Bravu a venit după ce s-au finalizat lucrările la pasajul aflat la intersecţia cu Calea Văcăreşti. Conform reprezentaţilor primăriei, citaţi de b365.ro, primul pasaj va fi unul suprateran şi va fi construit la intersecţia cu Bulevardul Ferdinand şi Şoseaua Iancului. Pasajul…

Vezi mai mult

Un puternic cutremur cu magnitudinea de 7,7 grade pe scara Richter s-a produs luni, în Afganistan. Epicentrul a fost localizat la 45 de kilometri sud-sud-vest de oraşul Jarm, localitate aflată la graniţa Afganistanului cu Pakistan. Seismul, unul extrem de violent, s-a produs la o adâncime de peste 213 kilometri şi a fost resimţit zdravăn până la New Delhi, în India, sau până în Tadjikistan. Deocamdată nu se ştie exact numărul victimelor şi a pagubelor, însă cert este că mai multe clădiri s-au prăbuşit în special din cauză că sunt construite din materiale neadecvate. Locuitorii din Islamabad şi Kabul au ieşit…

Vezi mai mult

Adriean Videanu este audiat, luni, de procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie. Fostul ministru al Economiei trebuie să dea explicaţii, ca martor, într-un dosar în care personaj principal este Ioan Niculae, patronul de la Interagro. Este vorba despre dosarul în care procurorii DNA au efectuat mai multe percheziţii în luna iulie şi în care l-au acuzat pe celebrul afacerist de comiterea mai multor infracţiuni precum evaziune fiscală şi spălare de bani, dar şi de prejudicierea bugetului cu peste două milioane de euro. În timpul percheziţiilor au fost vizate vila lui Niculae din apropiere de Zimnicea, fostul domiciliu al acestuia din…

Vezi mai mult

După ce Gabriel Oprea a refuzat să-şi prezinte demisia în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină, liderii Partidului Naţional Liberali au sărit la gâtul ministrului Afacerilor Interne. Alina Gorghiu, copreşedintele Partidului Naţional Liberal, a catalogat ieşirea lui Gabriel Oprea de luni drept una de prost gust şi a afirmat că singurul anunţ pe care trebuia să-l facă ministrul Afacerilor Interne era în legătură cu demisia pe care ar fi trebuit să şi-o prezinte. De asemenea, copreşedintele Partidului Naţional Liberal susţine că nu înţelege cum este posibil ca în aceste momente Gabriel Oprea şi premierul Victor Ponta să dea vina pe PNL…

Vezi mai mult

Asaltat de jurnalişti pentru o reacţie asupra accidentului în care şi-a pierdut viaţa poliţistul Bogdan Gigină, premierul Victor Ponta a refuzat să dea detalii, dar i-a atacat deopotrivă pe Gabriel Oprea, ministrul Afacerilor Interne, şi pe preşedintele Klaus Iohannis. “Fiind vorba despre un caz cercetat de către Parchet, după cum ştiţi foarte bine, eu am o interdicţie de la CSM, nici măcar cazul meu nu am voie să-l comentez, că afectez independenţa justiţiei. Cu atât mai puţin pot să comentez un alt caz pe rolul Parchetelor”, a spus ironic premierul. Ponta i-a repezit din nou, la fel ca săptămâna trecută,…

Vezi mai mult

În a doua săptămână a operaţiunii “Cristal” de curăţare a evazioniştilor din engros-uri, 120 de inspectori ai ANAF au luat cu asalt astăzi unul dintre cele mai celebre complexuri comerciale din Bucureşti: “Dragonul Roşu”. Celebrul engros este administrat de controversatul afacerist Nicolae Dumitru “Niro”. Vă reamintim că, prin intermediul operaţiunii “Cristal”, ANAF vrea să-i elimine pe evazioniştii din peste 60 de engros-uri din întreaga ţară. Săptămâna trecută, inspectorii fiscali au verificat 15 engros-uri din ţară. Operaţiunea “Cristal” Peste 600 de oameni ai ANAF vor fi folosiţi în timpul operaţiunii care va dura aproximativ două luni. Gelu Ştefan Diaconu, şeful ANAF, a…

Vezi mai mult

LOTO/ La tragerile loto de duminică, 25 octombrie, Loteria Română a pus la bătaie câştiguri semnificative. La tragerea Loto 6/49 au fost puse la bătaie câştiguri în valoare de peste 24 de milioane de lei, în timp ce la Loto 5/40 concurenţii s-au bătut pentru premii în valoare de peste 100.000 de lei. Iată numerele loto extrase duminică, 25 octombrie, în cadrul emisiunii “Lozul cel mare”, difuzată pe TVR 1: LOTO 25 octombrie – Numerele câştigătoare la tragerile Loto 6/49: 31, 9, 7, 17, 10, 47 LOTO 25 octombrie – Numerele câştigătoare la tragerile Loto 5/40: 3, 9, 7, 23,…

Vezi mai mult

Britanicul Lewis Hamilton a devenit pentru a treia oară campion mondial de Formula 1, după ce s-a impus, duminică seara, în Grand Prix-ul Statelor Unite ale Americii. Disputat pe circuitul din Texas, Marele Premiu de Formula 1 a fost dat peste cap de Uraganul Patricia, considerat cel mai puternic uragan din istorie. Din cauza vântului care a atins viteze de până la 325 de kilometri pe oră şi a ploii torenţiale, sesiunea de calificări de sâmbătă a fost amânată pentru duminică, având loc chiar înainte de cursa propriu-zisă. Chiar şi aşa, grand-prix-ul în sine a fost unul de senzaţie, Lewis…

Vezi mai mult

Un teribil accident de circulaţie s-a produs luni dimineaţa, în apropiere de Călăraşi. Şoferul unui autoturism Logan circula cu viteză foarte mare, a pierdut controlul maşinii într-o curbă şi s-a izbit violent de un copac. Bilanţul accidentului este unul cutremurător. Patru persoane aflate în maşină, inclusiv şoferul, au murit pe loc. O a cincea victimă, aflată între fiarele contorsionate, a fost descarcerată cu greu şi transportată de urgenţă la spital, în comă. A fost nevoie de intervenţia unui elicopter SMURD pentru preluarea victimei. Circulaţia se efectuează cu mare dificultate în zonă, drumul dintre localităţile Mănăstirea şi Luica, unde s-a produs…

Vezi mai mult