Autor: Cristi Ionita

Turneele de tenis organizate în această săptămână în Antalya (Turcia) au fost date peste cap de condițiile meteo nefavorabile. Pentru că amânarea partidelor a durat la nesfârșit, mulți jucători au decis să se retragă din competiție. Astfel s-a ajuns ca sâmbătă să avem programate meciuri atât din primul tur, cât și din optimi sau chiar sferturi. În competiție feminină, Georgia Crăciun, a treia favorită a turneului, le-a învins pe japoneza Michiru Furuya, 6-1, 6-1, și pe Aleksandra Pospelova, 6-4, 6-4, și s-a calificat în semifinale, fază a competiției în care are șansa să dea peste Daria Snigur, din Ucraina, jucătoare…

Vezi mai mult

Sâmbătă seara, naționala de handbal feminin a României debutează la Campionatul European găzduit în această perioadă de Franța. Turneul final a debutat vineri seara, cu meciurile din grupele A și B, însă cum România a fost repartizată în Grupa D, ea va evolua în primul meci abia sâmbătă seara, de la 19.00, ora României, împotriva Cehiei, cel mai accesibil adversar dintr-o grupă din care mai fac parte Norvegia și Germania. Formația noastră, în ciuda unui început de schimb de generații, este obligată să câștige partida cu Cehia, transmisă în direct de TVR 1, pentru a se menține cu șanse reale…

Vezi mai mult

Specialiștii Deloitte au dat publicității un top al încasărilor avute de cele mai multe cluburi de fotbal din lume în sezonul 2017-2018. Ierarhia este dominată de gruparea engleză Manchester United, formație care, în ciuda parcursului dezamăgitor din ultima perioadă, a încheiat sezonul trecut cu încasări de 676,3 milioane de euro. Diferența dintre trupa antrenată de Jose Mourinho și ocupanta locului al doilea, Real Madrid, este una minimă, ‘galacticii’ având și ei încasări de 674,6 milioane de euro. Podiumul este completat de FC Barcelona, formație care a făcut 220 de milioane de euro numai din despărțirea de brazilianul Neymar. Catalanii au…

Vezi mai mult

LOTO/ Joi, 29 noiembrie, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. La tragerile loto de duminică, 25 noiembrie, Loteria Română a acordat 19.593 de câștiguri în valoare totală de 1.067.574,56 lei. La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 15,26 milioane lei (aproximativ 3,3 milioane de euro), iar la Noroc se înregistrează un report cumulat în valoare de peste 1,2 milioane lei (peste 257.000 de euro). La Joker, la categoria I, este în joc un report în valoare de peste 2,1 milioane lei (peste 452.600 de…

Vezi mai mult

Ronald Gavril, unul dintre cei mai bine cotați boxeri români la momentul actual, revine în ring pe 7 decembrie. Gavril (32 de ani) nu a mai boxat din 17 februarie când a pierdut al doilea meci consecutiv împotriva David Benavidez. Băcăuanul a avut nevoie de o perioadă de pauză mentală, dar susține că și-a regăsit pofta de a boxa și nu renunță la visul său de a deveni campion mondial, chiar dacă în acest moment a ajuns deja la trei înfrângeri suferite în 21 de meciuri disputate. Pe 7 decembrie, Ronald îl va înfrunta pe americanul Antowyan Aikens în limitele…

Vezi mai mult

FC Liverpool a ajuns, în sezonul 2017-2018, până în finala UEFA Champions League, dar acum englezii sunt doar o umbră a acelei formații, deși sub comanda lui Jurgen Klopp au rămas toate vedetele, în frunte cu fantasticul trio ofensiv Salah – Firmino – Sadio Mane. Miercuri seara, în etapa a cincea a grupelor UEFA Champions League, Liverpool a pierdut, cu 1-2, pe terenul lui Paris Saint Germain, iar vicecampioana Europei este ca și eliminată din competiție. Asta pentru că Napoli s-a impus, cu 3-1, în duelul cu Steaua Roșie Belgrad, iar Liverpool a retrogradat astfel pe locul 3 în Grupa…

Vezi mai mult

Miercuri seara se joacă ultimele opt meciuri din etapa a cincea a grupelor UEFA Champions League. Ziua este dominată de duelurile de foc programate a avea loc în grupele B și C. În Grupa B, FC Barcelona trebuie să arate că poate evolua bine și fără Luis Suarez în deplasarea din Olanda, catalanii urmând să dea piept cu PSV Eindhoven. Meciul zilei din această grupă este duelul dintre Tottenham Hotspur și Internazionale Milano. Cele două formații joacă, practic, cu calificarea în optimi pe masă. Inter are trei puncte avans și avantajul victoriei din tur, însă englezii au arătat magnific în…

Vezi mai mult

Reprezentanții Departamentului pentru Situații de Urgență anunță că, miercuri dimineața, s-au produs cel puțin două accidente grave din cauza neadaptării vitezei la condițiile de trafic. Unul dintre accidente s-a produs în localitatea Crângu din județul Teleorman. Două autoturisme s-au ciocnit frontal, iar șapte persoane au ajuns de urgență la spital. Autoritățile locale au intervenit cu patru ambulanțe și au preluat pe rând trei femei, trei bărbați și un bebeluș. Toate victimele prezentau traumatisme toracice și la nivelul membrelor. Un alt accident grav s-a produs în comuna Berceni de la marginea Capitalei. Un șofer a pierdut controlul volanului, iar autoturismul a…

Vezi mai mult

Marți seara s-au jucat primele opt meciuri din etapa a cincea a grupelor UEFA Champions League. Iar formațiile considerate favorite și-au îndeplinit obiectivul, chiar dacă au existat și cazuri, precum al lui Manchester City, în care nu am vorbit despre o victorie. Scorul zilei l-a reușit Bayern Munchen, formație care pare că a trecut peste pasa proastă din ultimele luni. Bavarezii s-au distrat cu Benfica Lisabona, o altă formație cu pretenții. A fost 5-1 pentru Bayern la capătul unui meci în care au strălucit veteranii Arjen Robben, Ribery și Lewandowski. Grație acestui rezultat, Bayern și-a asigurat deja calificarea în faza…

Vezi mai mult

Marți seara se joacă primele opt meciuri din etapa a cincea a grupelor UEFA Champions League. Încep, practic, partidele decisive în care se joacă nu numai doar pentru victorie ci și cu calificarea pe masă. Derbiul zilei de marți este duelul dintre AS Roma și Real Madrid. Se înfruntă două formații care au dominat grupa din care mai fac parte ȚSKA Moscova și Viktoria Plzen. Și asta în ciuda faptului că atât Roma, cât și Real Madrid au avut evoluții extrem de slabe pe parcursul toamnei. Dovadă stau chiar rezultatele înregistrate în weekend. Roma a pierdut la Udinese, 0-1, și…

Vezi mai mult