Autor: Mirela Egeea

Președintele Klaus Iohannis insistă cu pretenția de a fi desemnat șef al NATO, în ciuda faptului că 28 de state dintre cele 32 membre ale Alianței Nord-Atlantice îl susțin pe premierul olandez, Mark Rutte. Și-au exprimat rezerve doar Turcia, Ungaria și Slovacia. Întrebat, miercuri, dacă ia în calcul să se retragă sau să negocieze pentru o altă funcţie la nivelul UE, în contextul în care unele dintre cele mai influente ţări NATO – SUA, Marea Britanie, Germania și Franța – au declarat public că îl susţin pe Rutte pentru funcţia de secretar general al Alianţei Nord-Atlantice, Iohannis a răspuns: „Nu…

Vezi mai mult

Comisia Europeană a lansat, miercuri, două investigaţii aprofundate vizând rolul potenţial de denaturare a pieţei al subvenţiilor străine acordate ofertanţilor în cadrul unei proceduri de achiziţii publice din România. Potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar, procedura publică relevantă a fost lansată de o autoritate contractantă română (Societatea PARC fotovoltaic Rovinari Est S.A.) pentru proiectarea, construirea şi exploatarea unui parc fotovoltaic în România, cu o putere instalată de 110 MW. Acest proiect este finanţat parţial din Fondul UE pentru modernizare. Investigaţiile lansate astăzi sunt rezultatul notificărilor transmise, pe de o parte, de Grupul Enevo, inclusiv de LONGi Solar Technologie…

Vezi mai mult

Ministerul Educaţiei şi UNICEF vor lansa „în următoarele luni” un proiect comun în cadrul căruia şcolile „vor fi sprijinite în eforturile lor de a promova starea de bine a elevilor, dezvoltarea socioemoţională şi utilizarea responsabilă a tehnologiei”, a scris miercuri pe Facebook ministrul Ligia Deca. Ministrul Educaţiei precizează că „echipa UNICEF sprijină de mai bine de un an eforturile Ministerului de desegregare şcolară, împreună am lucrat la crearea unui mecanism unic în Europa de monitorizare şi intervenţie în situaţiile de segregare şcolară”. UNICEF rămâne un partener „valoros” pentru incluziunea copiilor din Ucraina în sistemul de educaţie românesc, conchide Ligia Deca.

Vezi mai mult

La Sala Atelier a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București, începând din data de 6 aprilie 2024, puteți vedea un nou spectacol, Amintiri din copilărie – one man show susținut de actorul Vitalie Bichir încadrul Programului tnb.edu. Precizările TNB: Departe de a fi o simplă dramatizare după Ion Creangă, recitalul gândit şi regizat de Vitalie Bichir propune spectatorilor de toate vârstele o incursiune nostalgică în lumea evocată de marele povestitor, adăugându-i câteva ingrediente ce țin de biografia personală a actorului, moldovean și el. Scenariul, ingenios, îmbină, în premieră, fragmente din binecunoscutele Amintiri din copilărie cu pagini din manualul Învățătorul copiilor, de…

Vezi mai mult

Baronul PNL de Prahova, Iulian Dumitrescu, nu scapă de controlul judiciar prelungit cu 60 de zile de instanță, la solicitarea procurorilor DNA. El are interdicție să-și exercite funcția de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Prahova. Tribunalul Bucureşti a respins, miercuri, contestația depusă de Iulian Dumitrescu, în dosarul în care este anchetat pentru o mită de 16 milioane lei. În plus, PSD vrea alt candidat din partea coaliției pentru CJ Prahova, și anule pe actualul prefect al judeţului, Virgil Nanu. „Oricine are probleme de natură juridică, aşa cum are Iulian Dumitrescu astăzi, este exclus să fie pe lista PSD. Noi credem…

Vezi mai mult

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat miercuri la Bruxelles, unde are loc reuniunea miniştrilor de externe au UE, că „trebuie să asigurăm asistenţă militară fiabilă, previzibilă şi pe termen lung pentru Ucraina”. La reuniune urmează să discute propunerea de creare a unui fond de 100 de miliarde de euro, pe o perioadă de cinci ani, pentru a ajuta Kievul. În paralel, Stontenberg a declarat: „Mă aştept ca SUA să ia acum o decizie pentru că este în interesul de securitate al SUA să se asigure că preşedintele Putin nu învinge în Ucraina, nu în ultimul rând pentru că,…

Vezi mai mult

„Pot spune că Rusia se pregătește să mobilizeze 300.000 de soldați până la 1 iunie”, a declarat președintele Volodimir Zelenski, miercuri, cu ocazia semnării unui acord de cooperare cu președintele Finlandei. Pe 31 martie, Putin a semnat un decret de înrolare pentru 150.000 de cetățeni în cadrul campaniei de recrutare din primăvară care are loc în mod regulat. La rândul său, Ucraina intenționează să mobilizeze mai multe trupe, un proiect de lege în acest sens fiind în dezbatere la parlament. Zelenski a spus că „nu avem nevoie de jumătate de milion”, așa cum declarase în decembrie 2023, când versiunea inițială…

Vezi mai mult

Un acord privind cooperarea în domeniul securităţii şi sprijinul pe termen lung a fost semnat miercuri, între Finlanda şi Ucraina, de preşedintele finlandez Alexander Stubb şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski. Documentul prevede inclusiv susţinerea politică şi sprijinul pentru securitate, reforme şi reconstrucţia Ucrainei. Finlanda, care a devenit membră a Alianţei Nord-Atlantice anul trecut, va trimite încă un lot de echipament militar estimat la 188 milioane de euro, ceea ce aduce la aproximativ 2 miliarde euro valoarea sprijinului finlandez pentru Kiev, începând din 2022.

Vezi mai mult

„Mă bucur că cetăţenii români vor avea parte de un salariu minim decent, ca urmare a muncii noastre din cadrul Comisiei pentru afaceri sociale şi a votului Parlamentului European, validat acum doi ani de Consiliul UE”, a transmis miercuri europarlamentarul Corina Crețu. „În termeni concreţi, din data de 1 iulie, salariul minim în România va creşte de la 3.300 lei brut la 3.700 lei brut. Astfel, va fi implementată directiva europeană votată de Parlamentul European în septembrie 2022 care prevede că cei mai săraci angajaţi trebuie să fie plătiţi cu cel puţin jumătate din salariul mediu pe economie, care este…

Vezi mai mult

Greva generală de la Poșta Română s-a încheiat miercuri dimineață, după două zile. Sindicaliștii vor primi creșteri salariale în medie de 370 de lei net, în două tranșe: de la 1 iunieși 1 septembrie. „Blocul Naţional Sindical, prin Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România, informează că greva demarată la nivelul Companiei Naţionale Poşta Română s-a încheiat în această dimineaţă, 3 aprilie 2024, în urma semnării noului Contract colectiv de muncă şi înregistrării acestuia la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti”, se arată într-un comunicat. Sindicaliştii solicitaseră creşterea cu 400 lei net a salariilor şi majorarea sporului de loialitate. Marţi seară,…

Vezi mai mult