Autor: Mirela Egeea

Guvernul a aprobat astăzi Master Planul General de Transport al României, pe baza căruia Ministerul transporturilor va putea accesa fondurile europene din exercițiul financiar 2014 – 2020 (din care au trecut deja 2 ani). Ministrul Transporturilor, Sorin Bușe, a declarat după ședință că “acest guvern a aprobat prima strategie de infrastructură de transport pe care România o va avea în următorii ani”. Iată alte declarații pe care le-a făcut ministrul: Master Planul analizează obiectivele majore ale sistemului naţional de transport şi constituie un instrument strategic de planificare a investiţiilor majore ce sunt semnificative pentru obiectivele de transport la scară naţională.…

Vezi mai mult

Printr-un memorandum adoptat în ședința de astăzi, Guvernul a inițiat procesul de înființare a Parcului Național Munții Făgăraș “ca un parc emblematic al României și Europei”. Actul normativ prevede etapele necesare pentru constituirea acestui nou parc național, care se vor derula în perioada octombrie 2016 – 2020. Totodată, în acest scop, va fi creat un grup de lucru interministerial, sub coordonarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, responsabil cu activitățile de analiză, aprobare și planificare. Ca prim pas, Ministerul Mediului va iniția o ofertă de colaborare pe bază de voluntariat public privat adresată organizațiilor de mediu care doresc să sprijine pe termen…

Vezi mai mult

Guvernul a aprobat astăzi, prin Ordonanță de Urgență, “cadrul normativ care să ducă la rezolvarea problemelor semnalate pe piața asigurărilor RCA”. “Actul normativ permite stabilirea de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, pe o perioadă de șase luni, a unui tarif RCA de referință aplicat atât persoanelor fizice, cât și juridice”, precizează Executivul. “Această Ordonanță a fost dată având în vedere împrejurările exceptionale manifestate prin dezechilibru major între cerere și ofertă, respectiv disfuncționalitatea evidentă a pieței asigurărilor obligatorii auto din România. Astfel, Guvernul României împreună cu Consiliului Concurenței au considerat  necesară instituirea unui mecanism de control al pieței asigurărilor obligatorii auto…

Vezi mai mult

După ani întregi de scandaluri, buget enorm și autostrăzi milimetrice, CNADNR SA (Compania Națională de Administrare a Drumurilor Naționale din România) scapă de nume, dar nu de personal și de șef: director general interimar rămâne Cătălin Homor.  Printr-o Ordonanță de Urgență, Guvernul a reorganizat astăzi CNADNR și a înființat Compania Naţională de Investiţii Rutiere SA (CNIR), companie distinctă, pentru gestionarea infrastructurii rutiere. CNADNR are în prezent peste 6.000 de angajați și îi va păstra pe toți. Astfel, CNADNR își va schimba numele în CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) și va avea ca obiect principal de activitate întreținerea, repararea, administrarea și…

Vezi mai mult

Guvernul a aprobat astăzi o Ordonanță de Urgență prin care operatorii economici la care statul și unitățile administrativ-teritoriale dețin direct sau indirect o participație unică sau majoritară nu mai pot acorda remunerații rerpezentanților în adunările generale ale acționarilor (AGA). Actul normativ modifică și completează OG 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct sau indirect o participție majoritară. În OUG adoptată astăzi se mai precizează că statul și unitățile administrativ-teritoriale, în exercitarea calității de acționar la societățile la care dețin direct sau indirect o participație unică sau…

Vezi mai mult

CNADNR și constructorul Implenia au stabilit graficul lucrărilor de consolidare și reabilitare a podului de pe DN 39 de la Agigea, a fost închis complet circulației începând din 12 septembrie, pentru câteva luni. Lucrările se împart în trei etape și cuprind următoarele activități: Etapa I – 12 septembrie – 18 septembrie 2016 – lucrări premergătoare necesare pentru siguranța și protecția muncii și verificarea stării tehnice a hobanelordupă perioada de suspendare a lucrărilor Raport inspecție proiectant IPTANA – urmează a fi transmis în data de 15-16.09.2016; Implementare PMT – panouri semnalizare rutieră și agenți trafic; Verificare și completare schelele de acces…

Vezi mai mult

Explicație halucinantă a președintelui Consiliului concurenței (CC), Bogdan Chirițoiu, pentru scumpirea explozivă (cu până la 400%) a polițelor RCA în ultimii 2 ani: “Avem multe accidente față de restul Europei”. Culmea este că statisticile Poliției Române arată că numărul accidentelor rutiere era mai mare în anii 2008-2009 față de ultimii ani, când prețurile RCA au explodat. Președintele Consiliului Concurenței a fost prezent astăzi atât la Guvern, când s-au stabilit cu transportatorii ultimele detalii în Ordonanța de Urgență privind RCA, cât și la Parlament, unde a fost audiat Mișu Negrițoiu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) – instituția creată special pentru a evita derapajele pe piața asigurărilor.…

Vezi mai mult

Cele trei zile de competiţii ale Festivalului Național al Sporturilor Nautice și pe Plajă au reunit peste 220 de sportivi şi participanţi la întrecerile de pe nisip şi apa laculului, consfinţind locul fruntaş al oraşului Techirghiolul pe harta sportului de masă din România. Sportivii s-au declarat încântați de condițiile de competiție și de nivelul de concurs. La rândul lor, spectatorii au fost plăcut surpinși că au putut găsi la Techirghiol un eveniment complet, cu zece sporturi atractive şi momente post-competiţionale de relaxare şi distracţie, oferite de organizatori în cadrul unor petreceri pe plajă la lumina torţelor. Festivalul Naţional al Sporturilor Nautice şi pe…

Vezi mai mult

Patronatele din transporturile rutiere nu renunță la protestul de mâine programat în fața Guvernului cu mii de camioane, autobuze, microbuze și taxiuri, până când vor vedea Oronanța de Urgență aprobată cu modificările convenite cu reprezentanții Executivului în această dimineață. Transportatorii s-au mai ars o dată anul trecut, în 17 decembrie, când au asediat Guvernul cu mii de mașini și au acceptat să plece pe promisiunile Guvernului și ASF, care nu s-au ținut de cuvânt. De atunci, scumpirea polițelor RCA nu numai că nu s-a stopat, ci a explodat. Acum, reprezentanții operatorilor de transport suflă și în iaurt. UPDATE ora 17.00: UNTRR, FORT,…

Vezi mai mult

În preziua protestului transportatorilor – cu mii de camioane, autobuze, microbuze și taxiuri care au blocat Bucureștiul în 17 decembrie 2015 -, Guvernul a acceptat propunerile lor pentru Ordonanța de Urgență privind RCA, care va fi aprobată peste câteva ore în ședința Executivului: înghețarea timp de 6 luni a prețurilor RCA și stabilirea unui preț de referință pentru polițe, la valoarea daunalității. Iată precizările făcute de premierul Dacian Cioloș înaintea ședinței Executivului: “Pentru a rezolva problema pe termen scurt și pentru a da timp instituțiilor responsabile să implementeze acest nou cadru normativ, la propunerea transportatorilor și după consultări cu Consiliul Concurenței, vom…

Vezi mai mult