La nici o lună după ce patronii Genius Travel au decis să bage firma în insolvenţă, un alt afacerist celebru a urmat exemplul.
Marius Usturoiu, patronul Mareea Comtur, firma din spatele agenţiei de turism Mareea, a decis să-şi bage şi el afacerea în insolvenţă.
Primele cifre arată că, în condiţiile în care Mareea intră în insolvenţă, peste 1.100 de turişti îşi văd planurile de vacanţă distruse.
Mareea are restanţe mari către furnizori, respectiv peste 285.000 de euro, dar şi vacanţe neonorate în valoare totală de circa 175.000 de euro.
În ciuda problemelor apărute, Marius Usturoiu dă asigurări că situaţia este mult mai roz decât pare. “La acest moment mai sunt doar câteva sute de turişti care urmează să îşi consume vacanţele. Împreună cu colegi touroperatori şi cu sprijinul hotelierilor ne ocupăm de rerutarea turiştilor, acolo unde se impune, astfel încât să onorăm toate rezervările existente”, a fost mesajul transmis de Marius Usturoiu, conform zf.ro.