Naţionala de fotbal a Germaniei a devenit, sâmbătă seara, a treia echipă calificată în semifinalele Campionatului European din Franţa.
Oamenii lui Joachim Low au trecut cu mari emoţii, la penaltiuri, de Italia, după un meci pe care l-au controlat în mare măsură, dar pe care erau să-l piardă din cauza unei gafe copilăreşti comise de Boateng.
Nemţii s-au instalat încă din start în jumătatea de teren adversă, partida disputându-se după un scenariu aşteptat, cu Italia stând la cutie.
Însă un lucru a fost clar încă din primele minute. Ambele echipe s-au respectat foarte mult astfel că nici una nu a vrut să rişte decisiv.
Deschiderea scorului a venit târziu, în minutul 65, când Gomez l-a deschis senzaţional pe Hector, fundaşul stânga a trimis în faţa porţii şi Mesut Ozil a punctat cu un şut plasat.
După doar câteva minute se putea face 2-0, dar reluarea complicată a lui Gomez, cu călcâiul, a fost scoasă cu un reflex uimitor de inegalabilul Gigi Buffon.
Şi în loc de 2-0 s-a făcut 1-1 pe o greşeală uluitoare a lui Boateng. Fundaşul nemţilor a comis un henţ aiurea, la o fază în care a pus practic un capac ca la baschet, şi Bonucci a transformat cu siguranţă penaliul acordat de Viktor Kassai.
În prelungiri niciuna dintre echipe nu a mai avut forţa necesară pentru a pune în pericol poarta adversă, astfel că s-a ajuns la penaltiuri, capitol la care, oarecum surprinzător, foarte mulţi jucători, inclusiv unii cu mare experienţă, au avut emoţii.
Aşa se şi explică faptul că din cele 18 penaltiuri executate nu mai puţin de şapte au fost ratate, iar alte câteva au fost transformate cu mari emoţii, inclusiv penaltiul decisiv, când Jonas Hector a punctat cu şansă, respectiv cu un şut pe sub Buffon.
Zaza, Pelle, Bonucci şi Darmian i-au tradat pe italieni, în timp ce nemţii au ratat doar trei penaltiuri, însă practic prin cei mai cunoscuţi fotbalişti ai lor, Mesut Ozil, Thomas Muller şi Schweinsteiger.