Echipa de fotbal a Ţării Galilor a dat lovituri, vineri seara, şi s-a calificat în semifinalele Campionatului European din fotbal.
Galezii au profitat din plin de problemele avute de Belgia în apărare şi au trecut, cu 3-1, de o echipă care a părut că şi-a pierdut strălucirea pe drumul către turneul final.
Oamenii lui Marc Wilmots au reuşit să deschidă scorul rapid, prin Nainggolan. Starul lui AS Roma a punctat în minutul 13, cu un şut superb care în mod sigur că va apărea pe genericele despre Euro 2016.
A fost, însă, un simplu foc de paie. Pentru că galezii au predat o adevărată lecţie de eficienţă. Relativ anonimii Ashley Williams, Hal Robson Kanu şi Sam Vokes au făcut şah-mat defensiva improvizată a Belgiei şi au punctat pentru un succes istoric.
Eficienţa galezilor îi duce în semifinale, ei urmând să dea piept cu Portugalia pe 6 iulie, la Lyon, de la ora 22.00 (PRO TV, Dolce Sport 1).
Va fi interesant de văzut duelul dintre Cristiano Ronaldo şi Gareth Bale, dar galezul va fi lipsit de aportul unuia dintre cei mai buni locotenenţi ai săi. Aaron Ramsey a văzut galben cu Belgia şi va lipsi de la semifinală.
Sferturile continuă în weekend cu Germania – Italia (sâmbătă, 22.00, PRO TV şi Dolce Sport 1) şi Franţa – Islanda (duminică, 22.00, PRO TV şi Dolce Sport 1).