A doua ediţie a Campionatului European de fotbal, cea din 1964, a fost găzduită şi câştigată de Spania, 2-1 în finala cu deţinătoarea trofeului, URSS.
Spre deosebire de competiţia din 1960, când doar 17 echipe s-au înscris la start, de această dată au fost 29 de pretendente la titlul de campioană continentală.
Preliminariile au început cum nu se putea mai prost pentru echipa noastră, România fiind spulberată de Spania, viitoarea campioană europeană, cu 6-0. La retur am obţinut doar o victorie de palmares, 3-1, ceea ce de altfel avea să rămână şi singurul eşec al ibericilor de la ediţia respectivă.
Turneul final a fost găzduit de Spania în perioada 17-21 iunie, iar la el au participat gazda competiţiei, Spania, deţinătoarea trofeului, URSS, dar şi Ungaria lui Florian Albert şi Ferenc Bene sau marea surpriză Danemarca.
Se poate spune, fără mari emoţii, ca la turneul final au ajuns cele mai în formă echipe, mai ales dacă ne uităm pe rezultatele din preliminarii: Danemarca – Malta 9-2 (în dublă manşă), Spania – România 7-3, Danemarca – Albania 4-1, URSS – Italia 3-1, Ungaria – Germania 5-4, Spania – Irlanda 7-1, Ungaria – Franţa 5-2, URSS – Suedia 4-2.
În semifinale, Spania a trecut greu de Ungaria, 2-1 după prelungiri, cu golul calificării înscris de Amancio, în minutul 112, în timp ce URSS a făcut instrucţie cu Danemarca, 3-0.
În cele din urmă, Ungaria şi-a asigurat bronzul, 3-1 după prelungiri cu Danemarca, iar Spania şi-a valorificat avantajul terenului propriu şi a trecut în finală de URSS, 2-1, golul victoriei fiind înscris de Marcelino în minutul 84.
Ibericii şi-au tăiat partea leului în materie de echipa ideală a turneului, având şase fotbalişti în primul 11: Lev Iaşin – Fernando Olivella, Ignacio Zoco, Dezso Novak, Feliciano Rivilla – Luis Suarez, Valentin Ivanov, Amancio Amaro – Florian Albert, Jesus Pereda, Ferenc Bene.
DE CITIT ŞI: Poveştile EURO: 1960 – Când Vestul nu mişca în faţa Estului