SUA se află pe un butoi cu pulbere, după ce mai mulţi poliţişti au fost filmaţi când împuşcau mortal doi tineri afro-americani în două incidente separate produse în Minnesota şi Louisiana.
De atunci, s-au înregistrat mai multe atacuri asupra oamenilor legii, numai în Dallas cinci poliţişti fiind ucişi şi şase grav răniţi într-un incident petrecut în urmă cu mai puţin de două săptămâni.
Duminică seara, un alt incident teribil s-a soldat cu trei poliţişti morţi şi patru grav răniţi. Oamenii legii au fost chemaţi de urgenţă în Baton Rouge, capitala statului Louisiana, pentru a aplana un conflict între două găşti rivale.
Culmea este că scandalagii rivali şi-au unit forţele pentru a continua bătălia tocmai împotriva poliţiştilor chemaţi să liniştească spiritele. Practic, oamenii legii au fost prinşi la mijloc într-un schimb de focuri fără ieşire.
În Baton Rouge a şi început nebunia războiul dintre poliţişti şi comunitatea afro-americană. În urmă cu două săptămâni, în acelaşi oraş, oamenii legii l-au împuşcat mortal pe Alton Sterling, tânăr de culoare care părea a se afla în imposibilitatea de a se apăra în momentul în care practic a fost executat.