Acoperișul și turla ”săgeată” ale Catedralei Notre-Dame din Paris s-au prăbușit în timpul incendiului izbucnit luni seară, însă structura a fost salvată în întregime, astfel că edificiul va putea fi reconstruit, a anunțat președintele Franței, Emmanuel Macron.

”Vom reconstrui Notre-Dame. Ce a fost mai rău a fost evitat, chiar dacă bătălia nu este încă pe deplin câștigată. Orele următoare vor fi dificile. Vreau să am un cuvânt de speranță. Această speranță este mândria pe care trebuie să o avem, a tuturor celor care s-au luptat pentru ca cel mai rău să nu se întâmple”, a declarat președintele Macron.

Turnul nordic a rezistat, iar doar unul dintre vitralii, aflat în renovare, a picat. Cele 16 statui au fost date jos în urmă cu 4 zile, pentru renovare.

Din incendiu au fost recuperate atât Coroana de Spini a Mântuitorului, cât și Tunica Sf. Ludovic, a anunțat rectorul catedralei Notre-Dame, Patrick Jacquin. Mai multe obiectele importante sunt in siguranță.

Generalul Jean-Claude Gallet, comandantul Brigadei de Pompieri a Parisului,  declarat: “Putem considera că structura Notre-Dame este salvată şi păstrată în întregime”. El a mai adăugat, potrivit Associated Press, că două treimi din acoperișul clădirii au fost distruse, iar un pompier a fost rănit în timpul intervențiilor. Oficialul a anunțat că operațiunile de stingere a incendiului vor continua în cursul nopții.

Notre-Dame, mistuită de flăcări
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version