Curtea Constituţională a României (CCR) a decis, miercuri, că Ordonanța de Urgență (OUG) nr. 21/2004, care reglementează starea de alertă, este constituțională „în măsura în care nu vizează restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți fundamentale”.

Astfel, CCR arată că restricțiile sau interdicțiile cu privire la drepturile și libertățile cetățenilor pot fi adoptate numai prin lege, în Parlament, și nu de Guvern.

Este vorba despre prevederile articolului 4 din OUG 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.

În aceste condiții, restricțiile privind circulația persoanelor, stabilite de Guvernul Orban, luni, în proiectul de lege transmis Parlamentului spre adoptare, nu vor putea fi puse în aplicare.

Aceasta, în condițiile în care Senatul a eliminat, marți, din proiect, întregul set – inclusiv interzicerea sau restrângerea circulației în afara localității (permisă doar cu declarație scrisă), instituirea carantinei, închiderea temporară a frontierei -, set introdus de ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, care a și fost felicitat pentru această ispravă de premierul Ludovic Orban -, iar Camera Deputaților va da votul final, miercuri.

Senat: Parlamentul va încuviința starea de alertă, la fel ca la starea de urgență

Sesizarea împotriva OUG 21/2004 a fost depusă la Curte de Avocatul Poporului.

Comunicatul oficial al CCR:

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională a decis:

1. Cu unanimitate de voturi, a respins excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.2 lit.f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

2. Cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă sunt constituționale în măsura în care acțiunile și măsurile dispuse pe durata stării de alertă nu vizează restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți fundamentale.

În motivarea soluției pronunțate, Curtea, în mod similar considerentelor pe care s-a întemeiat Decizia nr.152 din 6 mai 2020 privind starea de urgență, a statuat că actul normativ care restrânge/afectează drepturi și libertăți fundamentale ale cetățenilor sau instituții fundamentale ale statului cade în sfera interdicției prevăzute de art.115 alin.(6) din Constituție, astfel că, respectând cadrul constituțional rezultat ca urmare a revizuirii Legii fundamentale din anul 2003, o reglementare cu un atare obiect nu poate fi decât o lege, ca act formal al Parlamentului.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului.

author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version