Petre Neacșa, director al Direcției economice din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI), a fost reținut, miercuri, de procurorii DNA, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în dosarul în care șeful Agenției de Salvare pe Mare și alți inculpați au fost plasați în arest la domiciliu.

„În contextul în care Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) a achiziționat, cu fraudarea legislației primare în materie și la prețuri supraevaluate un număr de patru nave (trei de salvare și una de depoluare) în valoare de aproximativ 85.000.000 lei (fără TVA), inculpatul Neacșa Petre, în calitatea menționată mai sus, a primit de la unul dintre oamenii de afaceri, beneficiari ai contractelor de achiziție publică, suma de 460.000 lei”, se arată  în ordonanța procurorilor.

Concret, în perioada septembrie 2020 – mai 2021, inculpatul ar fi primit banii respectivi pentru a asigura, prin intermediul Direcției pe care o conducea, fondurile necesare achiziționării ambarcațiunilor respective.

„La data de 08 iulie 2021, inculpatul Neacșa Petre urmează să fie prezentat Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, precizează DNA.

Directorul ARSVOM, Daniel Manole (numit de Bode), plasat în arest la domiciliu. STENOGRAME cu negocierea șpăgii în contracte de la Transporturi
UPDATE! Șeful Agenţiei de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare, reţinut pentru MITĂ
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version