Procurori DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară au efectuat, miercuri, 11 percheziţii domiciliare şi la sediul unor societăţi comerciale de pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov.
Misiunea a avut ca obiectiv destructurarea unei grupări infracţionale organizate specializate în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.
Conform anchetatorilor, în cauză există suspiciunea rezonabilă că un număr de patru suspecţi au constituit un grup infracţional organizat care avut ca scop elaborarea unui mecanism evazionist complex constând în crearea unor lanţuri de tranzacţionare artificiale formate din societăţi comerciale cu comportament de tip „fantomă”, în vederea efectuării de importuri din China şi Turcia, la un preţ subevaluat, în scopul sustragerii de la achitarea debitelor fiscale aferente comercializării mărfurilor pe piaţa internă de către adevăraţii beneficiari care au aderat şi sprijinit gruparea infracţională.
Grupul infracţional organizat a acţionat pe paliere infracţionale, conform rolului şi atribuţiilor stabilite în acest sens. Astfel, din primul palier al grupării făceau parte trei societăţi comerciale înfiinţate şi controlate de către doi dintre iniţiatorii grupului, direct sau prin intermediul altor membri ai grupării care, la rândul lor, au aderat şi sprijinit gruparea infracţională.
Respectivele societăţi nu au fost folosite în scopul desfăşurării unor activităţi legale potrivit scopului şi obiectului lor de activitate ci au avut un comportament de tip „fantomă” de natură a simula tranzacţii comerciale şi a crea un avantaj fiscal beneficiarului real al tranzacţiei, fiind interpuse intre furnizorul extern si societatea care reprezintă adevăratul beneficiar al tranzacţiei.
Practic, în cadrul acestui lanţ de tranzacţionare artificial, prima societate cu comportament de tip „fantomă” era cea care efectua importul unor bunuri/mărfuri la valori foarte mici în comparaţie cu valoarea de comercializare pe piaţă, în scopul de a plăti o valoare mai redusă a TVA aferentă în vamă.
Ulterior, pentru disimularea provenienţei şi pentru a crea aparenţa unor operaţiuni comerciale reale şi legale mărfurile importate erau introduse succesiv pe un circuit scriptic de tranzacţionare alcătuit din 1–2 societăţi comerciale controlate direct sau indirect de către membrii grupării, pentru crearea unui avantaj fiscal beneficiarului final, constând în generarea unei cheltuieli deductibile şi a unui TVA mai mari decât cele din import având drept scop diminuarea TVA de plată.
Pentru a preîntâmpina declanşarea unor eventuale controale de specialitate din partea organelor fiscale ca urmare a neplăţii la bugetul de stat a taxelor şi impozitelor aferente creşterilor artificiale de preţ a mărfurilor, societăţile cu comportament de tip „fantomă” implicate în lanţul fictiv de tranzacţionare au declarat, la rândul lor, relaţii comerciale (achiziţii/livrări) cu alte societăţi cu comportament similar controlate de membrii grupării, în scopul diminuării TVA–ului colectat rezultat din creşterea artificială a valorii bunurilor importate cu cea deductibilă aferentă acestor operaţiuni.
Din cel de-al doilea palier al grupării infracţionale făceau parte altre trei societăţi comerciale controlate de către cetăţeni turci, care aveau rolul de a comanda marfa de la furnizorul extern şi de a stabili preţurile de facturare pe întregul circuit fictiv.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este în cuantum de 9.000.000 lei.
În vederea recuperării prejudiciului, procurorii DIICOT – Structura Centrală au instituit măsuri asiguratorii asupra a 100 de imobile, dintre care 94 de apartamente şi 6 terenuri, care aparţin persoanelor fizice şi juridice implicate în activitatea infracţională.
La sediul DIICOT- Structura Centrală au fost aduse, în vederea audierii, un număr de opt persoane.