Tribunalul Bucureşti a amânat din nou decizia pe redeschiderea anchetei împotriva foştilor şefi ai Jandarmeriei în dosarul „10 august” clasat „cu cântec” de DIICOT în luna iunie.

Judecătorul are nevoie de mai mult timp să studieze dosarul.

Pe 16 octombrie, Tribunalul București amânase pentru 27 noiembrie dezbaterea solicitării DIICOT de redeschidere a anchetei împotriva foştilor şefi ai Jandarmeriei .

Vineri, judecătorul a dat o nouă amânare: până pe 22 ianuarie 2021.

Mai mulți protestatari s-au adunat pe treptele Tribunalului București, cerând pedepsirea șefilor Jandarmeriei implicați în reprimarea violentă a manifestației din Piața Victoriei din 10 august 2018.

Anchetă blocată, la 2 ani și 3 luni de la violențele jandarmilor

La 2 ani și 3 luni de la violențele jandarmilor împotriva protestatarilor pașnici, ancheta este blocată.

Dosarul a fost clasat la sfârșitul lunii iunie. Cererea de redeschidere a anchetei a fost depusă în instanță ulterior, de fostul procuror-șef al DIICOT, Giorgiana Hosu – care între timp a demisionat, după condamnarea la închisoare cu suspendare, în primă instanță, a soțului său, Dan Hosu, pentru fapte de corupție.

Redeschiderea dosarului „10 August” este tărăgănată și de ÎCCJ, până va ajunge la Tribunalul București

Redeschiderea urmăririi penale față de șefii Jandarmeriei care au ordonat gazarea și îndepărtarea cu tunuri de apă a protestatarilor pașnici a fost cerută abia după ce președintele Klaus Iohannis s-a declarat public nemulțumit de clasarea dosarului, aprobată tot de ea, în 26 iunie.

Iohannis, despre clasarea dosarului 10 august: Am foarte mare încredere în sistemul de justiţie

„Personal, mi-aş dori să se cerceteze mai în detaliu aceste lucruri”, a decretat Iohannis, într-o declarație la Palatul Cotroceni.

Redeschiderea dosarului „10 August”. Iohannis: „Am spus că, personal, mi-aş dori să se cerceteze mai în detaliu”
A greșit instanța

Giorgiana Hosu a depus intenționat la CAB cererea de redeschidere parțială a anchetei, după o lună și jumătate de la clasarea anchetei de către un procuror care a și depus imediat solicitarea de pensionare.

Este greu de crezut că un procuror de rang înalt, cum este Giorgiana Hosu – care s-a ocupat personal de dosar, până când președintele Klaus Iohannis a numit-o în funcția de șefă a DIICOT, pe 20 februarie anul acesta -. nu știa că instanța competentă este Tribunalul București.

Între timp, colonelul Sebastian Cucoş a depus la CAB o solicitare privind sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.90 din Legea nr.135/2010 (Codul de procedură penală).

Curtea de Apel a respins ca inadmisibilă solicitarea, dar Cucoș a atacat cu recurs, care va fi soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa supremă a stabilit însă abia peste o lună, pe 17 septembrie, soluţionarea recursului. Abia atunci dosarul a fost trimis la Tribunalul Bucureşti – care a amânat deja o dată sentința, iar vineri a făcut-o pentru a doua oară, dar a dat un termen mult mai îndepărtat: 27 noiembrie.

CAB a returnat Tribunalului București dosarul „10 August” să decidă redeschiderea anchetei

Dacă dosarul va fi redeschis, el va reveni de la DIICOT – unde fusese cerut „pentru studiu”, în iunie 2019 – la Secția Militară de la Parchetul General, care declanșase urmărirea penală a șefilor Jandarmeriei care le-au ordonat subalternilor să pulverizeze în mulțime gaze lacrimogene și să utilizeze tunurile de apă: colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, maiorul Laurenţiu Cazan, colonelul Cătălin Sindile.

DIICOT a clasat dosarul 10 August, la 2 ani de la violențele jandarmilor. Cazan, Cucoș, Sindile scapă de urmărirea penală
Clasarea dosarului 10 August, la loc comanda! De ce se redeschide urmărirea penală faţă de Cucoș, Cazan, Sindile

Aceştia vor fi cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului, fals intelectual şi uz de fals, participaţie improprie la purtare abuzivă, la fals intelectual și la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version