Comisia specială parlamentară condusă de autorul scandaloasei OUG 13, deputatul PSD Florin Iordache, va da miercuri votul decisiv pe proiectul de modificare a Codului Penal, ale cărui amendamente au fost dezbătute în ședința de marți, cu tot cu propunerea transmisă de CSM.

Marți, amendamentele depuse de deputații PSD Eugen Nicolicea și Cătălin Rădulescu au fost respinse de majoritatea PSD-ALDE.

Mai mult, Iordache a declarat că propunerea Consiliului superior al Magistraturii vizează introducerea unui prag de 50.000 de euro de la care să se poată vorbi de abuz în serviciu, neglijență în serviciu sau delapidare, dacă făptuitorul acoperă prejudiciul până la sesizarea instanței.

Mi s-a părut normal, le-am primit astăzi, să le aduc la cunoștință, să știți de ele”, le-a spus Iordache membrilor comisiei. 

Însă CSM a dezmințit marți seară că a făcut această propunere și a făcut public amendamentul depus la comisie.

Iată comunicatul CSM:

“Consiliul Superior al Magistraturii nu a propus instituirea unui prag valoric în cazul vreunei infracţiuni, cu atât mai puţin în cazul infracţiunii de abuz în serviciu săvârşită de funcţionarii publici sau în cazul infracţiunilor de corupţie.

CSM a înaintat Comisiei speciale parlamentare pentru legislația din domeniul justiției un punct de vedere asupra solicitării Ministerului Finanţelor Publice, de modificare a Legii nr.241/2005 privind evaziunea fiscală”, în care s-a urmărit „orientarea spre recuperarea prejudiciului şi nu preeminenţa măsurilor punitive.

În contextul mai larg al dezbaterilor asupra modificărilor Codului penal, Consiliul a propus o abordare integrată a infracţiunilor economice, printr-o nouă variantă de incriminare a articolului 308 din Codul penal, care reglementează exclusiv infracţiuni săvârşite în mediul privat.

Subliniem, aşadar, că varianta de nepedepsire sau de atenuare a pedepsei, propusă de Consiliu, vizează anumite fapte săvârşite exclusiv de angajaţii din mediul privat, iar nu de către funcţionarii publici”.

Amendamentul CSM:

Download (PDF, Unknown)

Tabelul de lucru al Comisiei Iordache

Download (PDF, Unknown)

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version