În perioada 19-23 aprilie, Sala Polivalentă din Cluj găzduieşte o nouă ediţie a Campionatului European de gimnastică artistică.
Este pentru prima dată după 60 de ani când România găzduieşte o astfel de competiţie, ediţia din 1957 fiind organizată în incinta Sălii Floreasca, din Bucureşti.
La ediţia din acest an participă 274 de gimnaşti din 37 de ţări. 19 dintre cele 37 de naţiuni participante au decis să vină la Cluj cu echipe complete, respectiv câte 6 gimnaşti şi 4 gimnaste. În total, 168 de gimnaşti şi 106 gimnaste vor putea fi urmărite la lucru.
România are ca obiectiv minim egalarea rezultatului de la ediţia precedentă, din 2015, când, la Montpellier (Franţa), am obţinut o medalie de argint, prin Marius Berbecar, şi o medalie de aur, prin Andreea Munteanu.
Echipa noastră este reprezentată la Cluj de Cătălina Ponor, Larisa Iordache, Olivia Cîmpian, Ioana Crişan, Marian Drăgulescu, Cristian Batagă, Andrei Ursache, Adelin Kotrong, Laurenţiu Nistor şi Vlad Cotuna.
Programul complet al competiţiei, cu specificaţia că aceasta va fi transmisă în direct de TVR, arată astfel:
Miercuri, 19 aprilie
14.00 – Calificări masculin. Subdiviziunea 2
17.00 – Ceremonia de deschidere
18.00 – Calificări masculin. Subdiviziunea 3
Joi, 20 aprilie
13.30 – Calificări feminin. Subdiviziunea 2
16.00 – Calificări feminin. Subdiviziunea 3
18.30 – Calificări feminin. Subdiviziunea 4
Vineri, 21 aprilie
13.00 – Concurs individual compus masculin. Ceremonia de premiere
17.30 – Concurs individual compus feminin. Ceremonia de premiere
Sâmbătă, 22 aprilie
13.30 – Finalele pe aparate (3M, 2F) şi Ceremonii de premiere
Duminică, 23 aprilie
13.30 – Finalele pe aparate (3M, 2F) şi Ceremonii de premiere