Nicolae Vieru, președintele de onoare al Federației Române de Gimnastică, a încetat din viață la 84 de ani, anunță forul național, pe pagina sa de Facebook.

Nicolae-Vieru

Vieru a fost secretar general al federației de gimnastică în perioada 1967-1983, iar între 1987 și 2005 a fost președinte al forului național.

Totodată, el a fost și vicepreședinte de onoare al Federației Internaționale de Gimnastică, ”lăsând în urmă o impresionantă carieră și o moștenire de neprețuit pentru generații de sportivi și tehnicieni”, potrivit anunțului.

“Activitatea și responsabilitățile în Federația Română de Gimnastică, timp de 40 de ani, apoi 32 de ani în Federația Internațională de Gimnastică, precum și participarea la 11 ediții ale Jocurilor Olimpice, la 42 de Campionate Mondiale, 34 Campionate Europene și peste 32 de Congrese Internaționale, toate acestea mi-au prilejuit momente, întâmplări, amintiri și trăiri excepționale…”, afirma, recent, Nicolae Vieru.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version