Irina Begu, a șaptea favorită a competiției, s-a calificat joi în sferturile de finală ale turneului feminin de tenis de la Seul (Coreea de Sud), competiție dotată cu premii în valoare de 250.000 de dolari.

 

Sportiva noastră a obținut o victorie uimitoare împotriva polonezei Agnieszka Radwanska, fostă locul 2 mondial și jucătoare pe care Irina nu o mai învinsese până acum.

Irina s-a impus, cu 6-4, 6-3, la capătul unui meci care a durat aproape două ore și care a fost întrerupt de ploaie pe parcursul setului al doilea.

Irina a demonstrat că schimbarea staff-ului tehnic a fost una de bun augur. Și-a regăsit pofta de a juca, a fost mult mai agresivă decât de obicei și nu i-a lăsat nicio șansă polonezei.

Irina și-a asigurat un cec în valoare de 6.175 de dolari și 60 de puncte WTA, iar în sferturi dă piept cu Maria Sakkari, din Grecia, locul 32 mondial și a treia favorită a turneului.

Sakkari este și ea în formă, reușind să treacă fără mari emoții de Anna Karolina Schmiedlova, din Slovacia, și de rusoaica Margarita Gasparyan, jucătoare în fața cărora a cedat în total doar cinci game-uri.

Totuși, în 2016, Irina a surclasat-o pe grecoaică, învingând-o cu 6-1, 6-3, la Miami, în primul tur.

De remarcat că Irina va evolua vineri și în sferturile de finală ale turneului de dublu de la Seul. Ea și Raluca Olaru sunt favorite 1 și le vor înfrunta pe Su Wei Hsieh și Shu Ying Hsieh, din Taipei.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version