Naționala feminină de rugby sevens a României a participat weekendul trecut la Ostrava (Cehia), la prima etapă din cele două programate în acest an în cadrul Campionatului European.

Formația noastră, mult schimbată față de anii anteriori, atât la nivel al lotului, cât și la nivel de staff tehnic, a bifat un excelent loc 4, în ciuda faptului că am avut în echipă multe jucătoare lipsite de experiență, iar omogenitatea a lipsit cu desăvârșire.

România a obținut două victorii, 21-12 cu Letonia și 20-0 cu Finlanda, și patru înfrângeri, 5-17 cu Cehia, 10-15 cu Ucraina, 12-22 cu Germania și 5-20 tot cu Ucraina. Însă cele patru înfrângeri au venit pe fondul lipsei de experiență și la capătul unor partide în care echipa noastră a dominat, dar nu a reușit să-și valorifice superioritatea prezentată în multe momente.

 

Gabriela Lepciuc si ucraineanca Marina Borodina sunt coechipiere la Politehnica Iasi si au fost adversare in doua meciuri la Ostrava

Deși echipa noastră a ajuns abia luni în țară, după o călătorie obositoare, Gabriela Lepciuc, echipiera liderului din campionatul național, Politehnica Iași, și una dintre cele mai experimentate jucătoare ale naționalei României a avut amabilitatea să ne prezinte modul în care s-a văzut această competiție de pe teren:

– Locul 4 la prima etapă de Campionat European. E un rezultat bun? Se putea și mai bine? Cum s-a văzut din teren competiția din weekend?

– Având în vedere că obiectivul a fost locurile 5-8, eu zic că am obținut un rezultat foarte bun. Am avut șansa noastră de a intra în finala mare, dar puțină neatenție ne-a costat victoria în meciul cu Germania. A fost un turneu destul de greu mai ales că în prima zi am avut doua înfrângeri .

– S-a abordat competiția cu o echipă mult schimbată față de anii trecuți. Cât a contat acest lucru? Ați avut timp să stabiliți relații de joc?

– Am avut cinci debutante la acest campionat, dintre care trei titulare. Eu zic că ele au fost aerul de care am avut nevoie în teren. Nu a fost greu să stabilim relațiile de joc, dar e clar că mai avem multe lucruri de pus la punct pentru următorul turneu.

– Aveați o victorie și două înfrângeri după prima zi. Credeați că mai puteți ajunge în careul de ași?

– Da, mereu am crezut în noi. Cu Finlanda am mai jucat și în anii trecuți și mereu am învins-o. Pentru noi asta a contat foarte mult.

– Care a fost secretul victoriei din meciul cu Finlanda?

– A fost important că am intrat pe teren având încredere în noi, iar fetele și-au oferit reciproc suportul necesar. Unitatea ne-a asigurat intrarea în semifinale.

– Crezi că dacă toate jucătoarele consacrate erau valide puteați obține un rezultat mai bun?

– Dacă toată lumea era validă și nu apăreau alte accidentări și pe parcursul turneului sunt convinsă că puteam juca finala mare.

– Are România puterea să obțină un rezultat mai bun în etapa a doua din acest an (n.r. – în Ungaria)?

– Am încredere 100% în echipa mea. Sunt convinsă că vom obține un rezultat cel puțin la fel de bun la următorul turneu. Îmi doresc ca fetele care s-au accidentat să revină cât mai repede pe teren, iar împreună să producem o nouă surpriză plăcută.

– Cât contează faptul că în țara noastră sunt doar trei echipe de senioare și foarte puține jucătoare active ce pot fi selecționate la echipa națională?

– Din păcate contează enorm. Mereu suntem întrebate câte echipe avem în campionat și mereu lumea este surprinsă că deși avem doar trei echipe avem rezultate foarte bune oriunde mergem. După părerea mea, ar trebui investit mult în junioare, pentru a putea alimenta echipele de senioare, iar ulterior să formăm o echipă națională tot mai puternică.

– Ce ar trebui să știe fetele ca să vină la acest sport? Care sunt avantajele practicării jocului de rugby?

– Fetele care vor să vină la rugby trebuie să aibă dorință și curajul de a înțelege acest sport. Trebuie să încerce să practice acest sport minunat din plăcere. Rugbiul îți formează un caracter frumos, plăcut. Devii o persoană care învață că, pentru a te bucura de o victorie, trebuie să știi să pierzi. În momentul în care înțelegi chestia asta vei avea un viitor mult mai frumos.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version