CS Mioveni, formaţie aflată pe locul 6 în Liga a doua, s-a calificat surprinzător în sferturile de finală ale Cupei României, după ce a trecut, la penaltiuri, de Steaua Bucureşti.

steaua

Convins că formaţia sa va câştiga meciul fără probleme, Laurenţiu Reghecampf şi-a permis să menajeze câţiva titulari, iar acest lucru avea să-l coste în cele din urmă.

Cei de la Mioveni au intrat pe teren decişi să-şi vândă scump pielea şi să-şi joace şansa, astfel că au oferit o replică dârză. A fost 0-0 după 90 de minute în care Andrei Nilă, Staicu şi Ayza au făcut ce au vrut cu apărarea debusolată a Stelei.

Nilă avea să şi deschidă scorul în minutul 96, dar Vlad Achim a egalat în minutul 114. Rămasă cu un om în minus pe final, formaţia din Mioveni a trăit periculos, dar Steaua nu a găsit drumul spre poartă.

La penaltiuri, gazdele au fost mai exactate, au ratat o singură dată, din şase şuturi, şi s-au calificat în sferturi, după ce Boldrin şi William de Amorim nu au nimerit ţinta.

Eşecul de la Mioveni a complicat şi mai mult viaţa din curtea Stelei. Patronul Gigi Becali aruncă cu acuze în stânga şi în dreapta, astfel că e posibil ca la iarnă să vedem o adevărată revoluţie şi schimbări masive în rândul vicecampioanei.

Tot miercuri, FC Voluntari s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României, după 3-0 cu ASA Târgu Mureş.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version