Joi seara s-au disputat primele meciuri din etapa a doua a preliminariilor Campionatului Mondial de fotbal, zona europeană.

spania

Derbiul serii a fost confruntarea dintre Italia și Spania. A fost un meci dominat copios de iberici, care au ratat numeroase ocazii. În cele din urmă, jocul de la Torino s-a încheiat nedecis, 1-1.

Vitolo a deschis scorul pentru Spania, în minutul 55, după o greșeală uriașă a lui Buffon. De Rossi a egalat în minutul 82, dintr-un penalty acordat în urma unei imprudențe a lui Sergio Ramos.

În urma acestui rezultat s-a ajuns ca Grupa G să fie dominată de Albania, formație care s-a impus, cu 2-0, în Liechtenstein și are șase puncte din șase posibile.

De altfel, ziua de joi a fost dominată de meciuri încheiate pe muchie de cuțit. Islanda a trecut de Finlanda, cu 3-2, grație a două goluri marcate în prelungiri. Turcia a obținut un 2-2 cu Ucraina, pe teren propriu, deși oaspeții conduceau cu 2-0 la pauză. Nu în ultimul rând, Austria și Țara Galilor au încheiat la egalitate, 2-2, deși oaspeții au condus în două rânduri.

Rezultatele de joi

Austria – Țara Galilor 2-2

Irlanda – Georgia 1-0

Moldova – Serbia 0-3

Macedonia – Israel 1-2

Italia – Spania 1-1

Liechtenstein – Albania 0-2

Islanda – Finlanda 3-2

Kosovo – Croația 0-6

Turcia – Ucraina 2-2

Programul meciurilor de vineri

21.45, Belgia – Bosnia Herțegovina (Digi Sport 4)

21.45, Estonia – Gibraltar

21.45, Franța – Bulgaria (Digi Sport 1)

21.45, Grecia – Cipru

21.45, Ungaria – Elveția (Digi Sport 3)

21.45, Letonia – Insulele Feroe

21.45, Luxemburg – Suedia

21.45, Olanda – Belarus (Digi Sport 2)

21.45, Portugalia – Andorra

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version