Clubul Sportiv CFR Iași găzduiește în această săptămână un turneu de tenis dotat cu premii în valoare de 15.000 de dolari, iar sportivii străini par că se simt excelent în inima Moldovei.

Vasile Antonescu

Asta pentru că din cei 18 români prezenți la startul competiției doar doi au ajuns în faza sferturilor de finală, semn că străinii au dominat cu autoritate competiția.

Vasile Antonescu (28 de ani, locul 842 mondial, fost locul 465 mondial), favoritul 8, și Călin Manda, 20 de ani, locul 903 mondial, fost locul 896 mondial, sunt ultimii mohicani, respectiv ultimii români rămași în competiție.

Antonescu l-a învins joi pe Vasile Ghilea, 6-1, 6-4, iar Călin Manda a trecut de rusul Mikhail Korovin, scor 3-6, 6-0, 6-2.

Antonescu va avea o misiune extrem de dificilă vineri, el urmând să-l înfrunte pe belgianul Maxime Pauwels, al treilea favorit al competiției. Pauwels, 20 de ani, locul 647 mondial, l-a învins în optimi pe Alexandru Tomescu, 5-7, 6-3, 7-5, la capătul unui meci care a durat două ore și 50 de minute.

Manda are un adversar considerat mai accesibil, rusul Kiril Kivațev, 20 de ani, locul 939 mondial, dar fost locul 704 mondial. Kivațev a trecut în optimi de ucraineanul Oleg Prihodko, favorit 6, scor 7-6, 6-2.

Celelalte două meciuri din sferturi sunt Lucas Gerch (Germania, jucător venit din calificări) – Evgheni Tiurnev (Rusia, favorit 1) sau Oleksi Krutih (Ucraina) și Gabriel Hidalgo (Argentina) – Juan Bautista Otegui (Argentina).

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version