FCSB, vicecampioana României en-titre şi singura echipă de la noi din ţară angrenată în cupele europene, a obţinut a treia victorie din trei meciuri jucate în grupele Europa League, 2-1 pe terenul formaţiei israeliene Hapoel Beer Sheva.
Fără Alibec şi Pintilii, lăsaţi acasă, FCSB a avut în Israel una dintre cele mai slabe prestaţii din acest sezon, dar norocul a făcut ca cele trei puncte să se îndrepte către echipa noastră.
Împinşi de la spate de circa 15.000 de spectatori inimoşi, israelienii au controlat jocul, au avut în jur de 60% posesia, au ratat trei sau patru ocazii importante şi au fost blocaţi şi de câteva decizii aiurea ale brigăzii olandeze, care ne-a iertat de un gol, înscris dintr-un offside semnalizat la limită, şi două penaltiuri care ar fi putut fi acordate pentru intervenţii cu mâna.
În schimb, FCSB a contat doar în primul sfert de oră, când Budescu şi Tănase au irosit două momente favorabile, şi între minutele 70 şi 75, când Harlem Gnohere, abia introdus pe teren, a înscris cele două goluri ale vicecampioanei României.
Mai întâi, atacantul francez a punctat cu un şut plasat, care l-a lăsat fără replică pe Goresh, goalkeeperul gazdelor. Apoi, acelaşi Gnohere a valorificat o centrare excelentă a lui Budescu.
Isaac Cuenca, fostul atacant al Barcelonei, a redus din diferenţă în minutul 88, profitând de o serie de greşeli în lanţ ale defensivei române. Însă din fericire a fost prea puţin şi prea târziu, astfel că vicecampioana României bifează a treia victorie consecutivă în grupele Europa League şi face un pas uriaş spre calificarea în primăvara europeană.
Şi cum FC Lugano a câştigat, cu 3-2, meciul cu Viktoria Plzen de pe teren propriu, în acest moment FCSB are 9 puncte din 9 în grupă, iar cele trei adversare au câte 3 puncte, astfel că vicecampioana României este în mare măsură calificată în faza 16-imilor de finală.