Liga I are un nou lider, după ce FCSB s-a impus, cu 5-2, pe terenul unei alte rivale la titlu, CS Universitatea Craiova.

Profitând de golul marcat de Gnohere în minutul 1, bucureştenii şi-au făcut viaţa uşoară şi i-au pedepsit pe olteni de fiecare dată când au avut ocazia pe contraatac.

Teixeira, Florin Tănase, Florinel Coman şi autogolul lui Kelic au fost notate în contul oaspeţilor. Oltenii au avut răbufniri timide la autogolul lui Larie şi la reuşita aceluiaşi Kelic.

FCSB urcă pe primul loc în Liga I, profitând şi de egalul făcut de CFR Cluj pe teren propriu, 0-0 cu Gaz Metan Mediaş. 

A fost al treilea meci consecutiv din Liga I în care CFR nu reuşeşte să înscrie, dar şi al treilea în care ardelenii acuză dur arbitrajul susţinând că ar fi meritat două penaltiuri plus acordarea unei eliminări în tabăra oaspeţilor.

În celelalte meciuri disputate până acum din etapa a 15-a a Ligii I la fotbal s-au înregistrat următoarele rezultate: CSM Politehnica Iaşi – Concordia Chiajna 3-1, FC Voluntari – Juventus Bucureşti 0-0, ACS Politehnica Timişoara – Astra Giurgiu 2-1.

Luni avem, de la 18.00, ACS Sepsi Sf. Gheorghe – FC Botoşani, iar de la 20.45, Dinamo Bucureşti – Viitorul Constanţa. Ambele partide sunt transmise în direct de Digi Sport 1, Dolce Sport 1 şi LOOK TV.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version