Simona Halep s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului feminin de tenis de la Beijing (China), competiţie dotată cu premii în valoare de peste 7 milioane de dolari.

Sportiva noastră a trecut fără mari probleme, scor 6-2, 6-4, de letona Jelena Ostapenko, cap de serie numărul 9 şi locul 8 mondial, şi şi-a luat revanşa pentru finala pierdută la Roland Garros.

Ca şi în primăvară, la Paris, Ostapenko a dictat ritmul partidei, profitând de loviturile extrem de fulgerătoare, dar de această dată Simona a găsit tactica potrivită pentru a o scoate pe letonă din ritm.

Mai mult, Halep a evoluat extrem de concentrată şi a făcut foarte puţine cadouri, astfel că rezultatul disputei nu putea fi decât o victorie categorică a sportivei noastre care confirmă astfel parcursul excelent de la Beijing.

Simona şi-a luat revanşa cu vârf şi îndesat faţă de trei dintre sportivele care i-au pus piedici în drumul spre locul 1 mondial, surclasându-le pe Maria Şarapova, 6-2, 6-2, Daria Kasatkina, 6-2, 6-1, şi Jelena Ostapenko, 6-2, 6-4.

Prin calificarea în finala de la Beijing, Simona şi-a asigurat un cec în valoare de 636.300 de dolari, depăşind bariera celor 20 de milioane de dolari făcuţi din tenis.

Însă cea mai mare reuşită o reprezintă urcarea, de luni, pe prima treaptă a ierarhiei WTA. Simona avea de apărat 120 de puncte WTA la Beijing, iar prin calificarea în finală are asigurate 650 de puncte la ediţia din acest an.

În aceste condiţii, sportiva noastră va avea de luni cel puţin 6.157 de puncte WTA. Garbine Muguruza, fostul lider mondial, a abandonat în primul tur la ediţia din acest an şi pierde 110 puncte WTA, astfel că va rămâne cu 6.135 de puncte.

Elina Svitolina, singura sportivă care o mai putea împiedica pe Halep în drumul spre locul 1 mondial, s-a oprit vineri în sferturi şi rămâne mult în urma primelor două clasate, mai ales că avea de apărat o semifinală reuşită anul trecut.

Astfel, Simona Halep devine cea de-a 25-a jucătoare de tenis din istorie care urcă pe primul loc în ierarhia mondială, în istoria acestui sport.

Chris Evert, Evonne Goolagong Cowley, Martina Navratilova, Tracy Austin, Steffi Graf, Monica Seleş, Arantxa Sanchez Vicario, Martina Hingis, Lindsay Davenport, Jennifer Capriati, Venus Williams, Serena Williams, Kim Clijsters, Justine Henin, Amelie Mauresmo, Maria Şarapova, Ana Ivanovic, Jelena Jankovic, Dinara Safina, Caroline Wozniacki, Viktoria Azarenka, Angelique Kerber, Karolina Plişkova şi Garbine Muguruza au ocupat până acum locul 1 mondial în 42 de ani de când se realizează această ierarhie.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version