Grand Prix-ul Rusiei, etapa a patra a Campionatului Mondial de Formula 1, a adus, duminică, o premieră, finlandezul Valtteri Bottas, de la Mercedes, reuşind prima victorie a carierei.

Plecat din linia a doua a grilei de start, după ce maşinile Mercedes au pierdut, surprinzător, lupta din calificări cu Ferrari, Bottas a profitat la maxim de ziua proastă a lui Hamilton şi de tactica greşită a celor de la Ferrari şi a dat lovitura, la capătul unei curse cu un final incandescent.

Plecat din pole-position, Sebastian Vettel a fost depăşit rapid de Bottas, dar a revenit în fruntea cursei şi a dominat copios ostilităţile o bună perioadă de timp.

Însă ultimul schimb de pneuri i-a fost fatal neamţului. Vettel a stat prea mult la boxe, a ieşit în spatele finlandezului şi nu au putut mai mult decât să pună o presiune constantă pe rival.

Bottas a rezistat eroic şi s-a impus cu doar cu ceva mai mult de şase zecimi avans, podiumul fiind completat de Kimi Raikkonen, în timp ce Hamilton a fost abia al patrulea, la peste 36 de secunde de colegul său.

Succesul de la Soci îi asigură lui Bottas menţinerea în lupta pentru primul loc al clasamentului general. Finlandezul are 63 de puncte în acest moment, fiind la 10 puncte în spatele lui Hamilton şi la 23 de puncte de liderul Vettel.

Adversarii lui Bottas au ocazia să-şi ia revanşa pe 14 mai, la Barcelona, Grand Prix-ul Spaniei urmând a fi găzduit de circuitul de la Montmelo.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version