CFR Cluj, liderul la zi al Ligii I, a debutat cu dreptul în play-off-ul campionatului național de fotbal.

Formația antrenată de Dan Petrescu a obținut o victorie chinuită, scor 2-1, împotriva echipei CSM Politehnica Iași, formație care a prins play-off-ul in extremis și care are mari probleme din punct de vedere financiar.

Ardelenii au dominat clar meciul, profitând de golul înscris încă din minutul 10 de George Țucudean. Politehnica a fost astfel obligată să iasă la joc.

S-au creat spații, suficient pentru ca cei de la CFR să-și creeze ocazii pe care să le irosească cu nonșalanță.

Când nimeni nu mai credea, în minutul 85, moldovenii au restabilit egalitatea, Andrei Cristea transformând cu siguranță un penalty. A fost primul și singurul șut pe spațiul porții CFR-iste din întreg meciul.

În prelungiri, Omrani a marcat golul victoriei și a produs o explozie de bucurie pe arena din Gruia, cei de la CFR temându-se excesiv de acest meci.

În cele din urmă s-a terminat 2-1 pentru ardeleni, gruparea din Cluj având în acest moment cinci puncte avans față de FCSB și șapte peste CS Universitatea Craiova, formații care însă urmează să joace.

Play-out-ul Ligii I a debutat vineri cu o surpriză de proporții. FC Botoșani a făcut doar 0-0 pe teren propriu cu ultima clasată, Juventus București, iar situația echipei moldovene se complică serios.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version