Una dintre cele mai importante mutări ale verii din fotbalul românesc este pe punctul de a se petrece la CFR Cluj, acolo unde Marian Băgăcean, noul acţionar majoritar, este la un pas de a-l înregimenta pe Dan Petrescu.

Vasile Miriuţă, fostul antrenor al CFR-ului, a făcut minuni în sezonul 2016-2017, cu o echipă aflată în insolvenţă, dar noul şef din Gruia vrea mai mult de la ardeleni şi consideră că tehnicianul nu are calităţile necesare pentru a-i ridica mai mult pe Deac şi compania.

În schimb, Băgăcean mizează din plin pe experienţa internaţională a lui Dan Petrescu, antrenor care a făcut minuni cu Unirea Urziceni în grupele UEFA Champions League, deşi mai toate mandatele sale ca antrenor al unor echipe străine nu s-au încheiat într-un mod tocmai pozitiv.

Petrescu este liber de contract după despărţirea de Al Nasr, iar Băgăcean l-a ademenit mai degrabă cu proiectul în sine, promiţându-i 11 transferuri de top, o echipă întreagă, dar şi cu posibilitatea de a-i aduce prietenii pe lângă echipă, respectiv Bogdan Mara, Marius Bilaşco şi, mai ales, Gică Popescu.

Venirea ultimului rămâne, deocamdată, un semn de întrebare, în condiţiile în care Gică Popescu are încă interdicţie de a ocupa o funcţie oficială în fotbal. În plus, rămâne de văzut dacă Popescu acceptă să intre în competiţie directă cu Gică Hagi. Nu în ultimul rând, Popescu ar fi vizat pentru funcţia de preşedinte, acolo unde este bine instalat Iuliu Mureşan, personaj greu de clintit.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version