După 12 ani petrecuţi în Ucraina, la Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu a simţit nevoia unei schimbări şi şi-a încercat norocul în Rusia, la Zenit St. Petersburg.

Visa să scrie din nou istorie, dar au apărut din start probleme în condiţiile în care şefii grupării nu i-au asigurat o susţinere totală. Zenit i-a vândut pe Hulk şi Axel Witsel, principalii oameni de atac, în China şi nu a adus înlocuitori pe măsură.

Echipa nu a avut tocmai parcursul dorit, Mircea Lucescu a intrat în conflict cu mai toată lumea, iar deznodământul nu putea fi decât unul singur.

Zenit a ratat calificarea în UEFA Champions League, iar şefii clubului s-au dezis de tehnicianul român, noul preşedinte, Serghei Fursenko, anunţând oficial despărţirea de antrenor.

Însă deşi a ajuns la aproape 72 de ani, Mircea Lucescu nu duce lipsa unor oferte. Îl vor arabii, dar mai ales turcii. Iar această ţară pare să fie următoarea destinaţie a tehnicianului român.

Lucescu a luat titlul atât cu Galatasaray, cât şi cu Beşiktaş, este privit ca un zeu de fanii celor două echipe şi respectat de întreaga suflare microbistă din această ţară.

Iar Lucescu vrea să profite de acest aspect şi să-şi încheie cariera în fotbalul unde este privit precum un zeu. Variante sunt destule. Fenerbahce şi Galata îl aşteaptă cu braţele deschise, după ce au ratat calificarea în UEFA Champions League, însă şi alte cluburi au puterea necesară să-i ofere proiecte ambiţioase.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version