Cu Marius Şumudică pe bancă, echipa Kayserispor este una dintre revelaţiile campionatului Turciei.
Fanii au început să viseze la o eventuală calificare în cupele europene şi chiar la o clasare pe podium, dar speranţele lor s-au dezumflat după ce Kayserispor a făcut sâmbătă doar 0-0 acasă cu Trabzonspor.
Cândva un nume important în Turcia, Trabzonspor este o umbră a echipei de altă dată, fiind acum mai aproape de retrogradare decât de formaţiile din prima jumătate a clasamentului.
Cu Şumudică pe bancă, cei din Kayserispor joacă fotbal. Acest lucru s-a văzut şi în partida de sâmbătă, când gazdele au avut cinci ocazii uriaşe de a marca.
Din păcate, însă, oamenii lui Şumudică nu au reuşit să fructifice ocaziile avute, astfel că partida s-a încheiat la egalitate, 0-0.
Kayserispor pierde puncte importante în lupta pentru podium. În clasamentul intermediar, formaţia lui Şumudică este încă pe 3. Dar ar putea fi depăşită de Beşiktaş, Goztepe, Genclik Spor, Fenerbahce şi Sivasspor.
Başkanii lui Kayserispor sunt încă foarte mulţumiţi de antrenorul român, dar Şumudică pierde teren în condiţiile în care a obţinut o singură victorie în ultimele patru meciuri.
Cu Trabzonspor, Silviu Lung şi Cristian Săpunaru au fost integralişti, fundaşul român încasând un cartonaş galben în minutul 34.