FCSB a egalat la puncte liderul CFR Cluj, după ce s-a impus, cu 3-1, în meciul cu FC Botoșani, din deplasare, din etapa a 20-a a Ligii I la fotbal.

A fost un meci echilibrat la Botoșani, în care ambele formații au căutat să se adapteze cât mai bine la condițiile de joc, teren greu plus frig pătrunzător.

În cele din urmă, diferența a fost făcută de gafele monumentale comise de apărătorii gazdelor, în frunte cu portarul botoșănenilor, Martin Fraisl.

Au marcat Gnohere, Filip și Rusescu pentru vicecampioana en-titre a României, fostul FCSB-ist Golofca reușind golul de onoare al gazdelor.

Grație acestui succes, FCSB ajunge la 40 de puncte, după 20 de etape jucate din Liga I. Trupa antrenată de Nicolae Dică a egalat la puncte liderul CFR Cluj, însă ardelenii mai au de jucat, luni seara, împotriva formației Viitorul Constanța.

FC Botoșani se menține în zona fierbinte a clasamentului, fiind una dintre echipele implicate în lupta directă pentru salvarea de la retrogradare.

Tot duminică în Liga I s-a jucat și meciul dintre Dunărea Călărași și Sepsi Sf. Gheorghe. Oaspeții s-au impus la pas, 3-0, și au urcat pe loc de play-off, profitând de pașii greșiți făcuți de Astra Giurgiu și Gaz Metan Mediaș.

Dan Alexa, antrenorul echipei Dunărea Călărași, a început să bată record după record în materie de rezultate negative. Trupa din Călărași are cinci înfrângeri la rând, un singur punct cucerit în ultimele șapte meciuri și doar două victorii obținute în ultimele 15 meciuri oficiale, ambele în Cupa României, inclusiv un istoric 2-1 cu FCSB.

Derbiul etapei a 20-a, duelul dintre Viitorul Constanța și CFR Cluj se joacă luni, de la ora 20.00, urmând ca de miercuri să înceapă partidele din etapa a 21-a a Ligii I, ultima rundă programată a avea loc în acest an calendaristic.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version