În această săptămână debutează în preliminariile UEFA Champions League cele două reprezentante ale țării noastre, FCSB și Viitorul Constanța.

Cele două formații vor evolua în prima manșă din turul III preliminar, urmând să se bată pentru calificarea în play-off, respectiv pentru a-și asigura măcar calificarea în grupele Europa League.

Marți, de la 20.30, în direct pe PRO TV, FCSB primește replica formației Viktoria Plzen, din Cehia. Casele de pariuri o dau ușor favorită, pentru acest meci, pe vicecampioana României, în condițiile în care aceasta are două victorii din două meciuri în Liga I, iar cehii vin în București fără cel puțin cinci jucători importanți. Cermak, Hubnik, Kovarik, Kozacik și Limbersky sunt toți accidentați și au șanse minime să fie refăcuți.

Totuși, cei de la FCSB sunt conștienți că nu au impresionat în meciurile de Liga I și trebuie să strângă rândurile pentru a face față, marți seara, unui adversar mult mai experimentat.

Miercuri, de la 21.00, în direct pe TVR 1, Viitorul Constanța, campioana României, primește replica formației APOEL Nicosia, echipă care a câștigat la pas campionatul din Cipru.

Oarecum surprinzător, campioana României este creditată cu prima șansă în acest meci, deși APOEL are la activ un sfert de finală în UEFA Champions League, în 2012, iar în sezonul trecut, în Europa League, a câștigat o grupă din care făcea parte inclusiv Olympiakos Pireu și a eliminat pe Athletic Bilbao în 16-imi, înainte să fie eliminată greu, în optimi, de Anderlecht Bruxelles.

Dezamăgit de prestația elevilor săi în partida cu CFR Cluj, 0-2, din deplasare, Gheorghe Hagi, antrenorul echipei Viitorul Constanța, a precizat că nici nu are rost să vorbească despre confruntarea cu APOEL în condițiile în care Viitorul nu va avea nicio șansă dacă repetă prestația lamentabilă de la Cluj.

Programul meciurilor din turul III preliminar al UEFA Champions League, prima manșă:

Marți, 25 iulie

20.00, Qarabag Agdam – Șeriff Tiraspol

20.00, Slavia Praga – BATE Borisov

20.30, AEK Atena – ȚSKA Moscova

20.30, FCSB – Viktoria Plzen

21.00, Vardar Skopje – FC Copenhaga

21.45, Partizan Belgrad – Olympiakos Pireu

Miercuri, 26 iulie

17.00, FC Astana – Legia Varșovia

19.30, Dinamo Kiev – Young Boys Berna

19.45, Red Bull Salzburg – NK Rijeka (Florentin Matei)

20.00, Hapoel Beer Sheva – Ludogoreț Razgrad (Cosmin Moți, Claudiu Keșeru)

21.00, VIITORUL CONSTANȚA – APOEL Nicosia

21.20, Maribor – Hafnarfjordur

21.45, Celtic Glasgow – Rosenborg Trondheim

21.45, Nice – Ajax Amsterdam

22.00, FC Bruges (Dorin Rotariu) – Bașakșehir

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version