Într-unul dintre cele mai aşteptate meciuri din etapa a 17-a a Ligii I la fotbal, FCSB s-a impus duminică seara, scor 2-1, împotriva formaţiei Concordia Chiajna.
Victoria a fost una la fel de chinuită pe cât o arată scorul, elevii lui Nicolae Dică, şi în special vedetele Filipe Teixeira şi Florin Tănase, părând extrem de obosiţi pe final.
Dragoş Nedelcu a deschis scorul încă din primul sfert de oră, dar bucuria gazdelor a durat doar patru minute, Andrei Marc egalând după o fază fixă şi o bâlbâială a lui Niţă.
Scorul final a fost stabilit în minutul 40, când Gnohere a înscris cu şansă, după o minge venită de la Florin Tănase.
Mult mai bine pregătiţi fizic, oaspeţii au controlat repriza a doua, când au ratat câteva ocazii importante de a egala. Parcă s-a văzut dorinţa unui “dinamovist”, Ion Moldovan, de a o încurca pe marea rivală, dar şi ambiţia jucătorilor de la Concordia de a demonstra că merită şi ei un contract pe bani buni la vicecampioana României.
S-a terminat 2-1 pentru FCSB, rezultat în urma căruia trupa antrenată de Nicolae Dică se menţine lider în Liga I, cu un punct avans faţă de CFR Cluj, 1-0 cu CSM Politehnica Iaşi, şi cinci puncte avans faţă de CS Universitatea Craiova, care a făcut doar 2-2 la Astra Giurgiu.
Campioana en-titre, Viitorul Constanţa, şi-a consolidat locul de play-off, după ce a trecut, cu 3-0, de Sepsi Sf. Gheorghe, acelaşi lucru făcându-l şi FC Botoşani, după 1-0 cu FC Voluntari.
Dinamo Bucureşti rămâne în afara locurilor de play-off, deşi s-a impus cu 3-0 pe terenul formaţiei Gaz Metan Mediaş.
Ultimul joc al rundei are loc luni, de la ora 20.45, când Juventus Bucureşti primeşte replica formaţiei ACS Politehnica Timişoara.