Formaţia engleză Manchester United a câştigat miercuri seara, pentru prima dată în istoria clubului, Europa League.

Gruparea engleză a trecut în finală, scor 2-0, de olandezii de la Ajax Amsterdam, la capătul unui meci în care tactica defensivă a lui Jose Mourinho a dat roade maxime.

Englezii au profitat de golul înscris rapid, şi cu şansă, de Pogba, în minutul 18. Şutul francezului a fost deviat şi l-a prins pe picior greşit pe portarul lui Ajax.

Oamenii lui Mourinho au făcut rapid pasul în spate, baricadându-se în apărare. Astfel că Ajax a ajuns să aibă 67% posesia balonului, dar să tragă doar trei şuturi pe spaţiul porţii adverse.

Armeanul Mkhitaryan a făcut 2-0 pentru Manchester United în debutul reprizei secunde, golul său turnând parcă plumb în ghetele fotbaliştilor de la Ajax.

S-a terminat 2-0 pentru trupa lui Jose Mourinho, iar United îşi salvează astfel sezonul in extremis, gruparea din Manchester obţinând, prin câştigarea Europa League, şi calificarea directă în grupele UEFA Champions League pentru sezonul 2017-2018.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version