S-au stabilit cele patru echipe calificate în semifinalele UEFA Champions League.

Acestea sunt FC Liverpool (3-0 și 2-1 cu Manchester City), AS Roma (3-0 și 1-4 cu FC Barcelona), Bayern Munchen (0-0 și 2-1 cu FC Sevilla) și Real Madrid (1-3 și 3-0 cu Juventus Torino).

Însă cel puțin meciul de la Madrid a ridicat mari semne de întrebare din cauza problemelor de arbitraj.

Învinsă acasă cu 3-0, Juventus a fost la un pas de o revenire istorică. A avut 3-0 în minutul 90+2 al meciului de la Madrid și se pregătea de prelungiri, însă centralul Michael Oliver a fost de altă părere.

A pus mingea pe punctul cu var pentru madrileni, iar Cristiano Ronaldo nu a ratat, marcând golul care îi asigură Realului calificarea în semifinale.

“Galacticii” au profitat de o cădere teatrală a lui Lucas Vazquez în prelungiri și au anulat, astfel, golurile marcate de Mandzukic, de două ori, și Matuidi.

Până la penaltiul controversat, Realul a avut mai mult posesia, dar Juventus a luptat eroic și a fost mai eficientă, astfel că un asemenea un duel de cinci stele nu merita să se încheie în așa fel, mai ales că Gianluigi Buffon a fost eliminat pentru proteste.

La Munchen, Bayern a avut o misiune mult mai ușoară cu FC Sevilla. Învingătoare în tur cu 2-1, Bayern a reușit performanța de a ascunde mingea adversarei, astfel că andaluzii nu au trimis niciun șut pe poartă timp de 90 și ceva de minute.

Tragerea la sorți pentru semifinale va avea loc vineri, dar specialiștii vorbesc deja de două mari favorite, Real Madrid și Bayern Munchen, și două echipe imprevizibile, FC Liverpool și AS Roma.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version